Angelus (6 aprilie 2025)

Publicatla 6 April 2025

Text pregătit de Sfântul Părinte

Iubiţi fraţi şi surori,

Evanghelia din această a cincea duminică din Postul Mare ne prezintă episodul femeii prinse în adulter (In 8,1-11). În timp ce cărturarii şi fariseii vor s-o ucidă cu pietre, Isus îi restituie acestei femei frumuseţea pierdută: ea a căzut în ţărână; Isus pe acea ţărână trece degetul său şi scrie pentru ea o istorie nouă: este “degetul lui Dumnezeu”, care îi mântuieşte pe fiii săi (cf. Ex 8,15) şi îi eliberează de rău (cf. Lc 11,20).

Preaiubiţilor, ca şi în timpul internării, şi acum în convalescenţă simt “degetul lui Dumnezeu” şi experimentez mângâierea sa grijulie. În ziua Jubileului bolnavilor şi al lumii sănătăţii, îi cer Domnului ca această atingere a iubirii sale să ajungă la cei care suferă şi să-i încurajeze pe cei care se îngrijesc de ei. Şi mă rog pentru medici, asistenţi medicali şi lucrători sanitari, care nu întotdeauna sunt ajutaţi să lucreze în condiţii adecvate şi, uneori, sunt chiar victime ale agresiunilor. Misiunea lor nu este uşoară şi trebuie susţinută şi respectată. Doresc să se investească resursele necesare pentru îngrijiri şi pentru cercetare, pentru ca sistemele sanitare să fie inclusive şi atente faţă de cei mai fragili şi faţă de cei mai săraci.

Mulţumesc deţinutelor din închisoarea pentru femei de la Rebibbia pentru biletul pe care mi l-au trimis. Mă rog pentru ele şi pentru familiile lor.

În Ziua Mondială a Sportului pentru Pace şi Dezvoltare, doresc ca sportul să fie semn de speranţă pentru atâtea persoane care au nevoie de pace şi de incluziune socială şi mulţumesc asociaţiilor sportive care educă în mod concret la fraternitate.

Să continuăm să ne rugăm pentru pace: în martirizata Ucraina, lovită de atacuri care provoacă multe victime civile, între care atâţia copii. Şi acelaşi lucru se întâmplă la Gaza, unde persoanele sunt reduse să trăiască în condiţii inimaginabile, fără adăpost, fără hrană, fără apă curată. Să tacă armele şi să se reia dialogul; să fie eliberaţi toţi ostaticii şi să se ajute populaţia! Să ne rugăm pentru pacea în tot Orientul Mijlociu; în Sudan şi Sudanul de Sud; în Republica Democrată Congo; în Myanmar, încercat dur şi de cutremur; şi în Haiti, unde răbufneşte violenţa, care în urmă cu câteva zile a ucis două călugăriţe.

Fecioara Maria să ne păzească şi să mijlocească pentru noi!

Franciscus

Exprimaţi-vă opinia