“Vino cu Isus ca să renaşti de sus!” a fost tema misiunilor populare desfăşurate în perioada 20-23 martie 2025 în Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi. Predicator a fost pr. Marius Taloş, SJ.

Sfânta Liturghie de deschidere din seara zilei de joi, 20 martie, a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, fiind însoţit la altar de părintele predicator Marius Taloş, SJ, de preoţii parohiei şi de preoţii colaboratori.

În acest timp al Postului Mare, pe drumul nostru spre sărbătoarea Învierii Domnului, am fost invitaţi la un triduum al renaşterii: “Vino cu Isus, ca să renaşti de sus!” Aceasta înseamnă o naştere din nou, în fiecare zi, prin convertire, şi o naştere de sus, prin harul Duhului Sfânt. Personajul biblic căruia Isus însuşi i-a vorbit despre naşterea din nou este Nicodim, iar dialogul dintre cei doi a reprezentat pentru participanţii la misiuni un punct important al meditaţiei despre “restartul” vieţii.

În zilele de vineri şi sâmbătă am avut posibilitatea să trăim două zile de exerciţii spirituale comunitare, începând ziua cu meditaţia de la ora 9:30 şi încheind-o cu Sfânta Liturghie de seară de la ora 18:00. Meditaţiile propuse dimineaţa de părintele predicator, textele propuse după-amiaza pentru lectio divina despre pătimirea lui Isus din Evanghelia după Ioan, împărtăşirile din grupuri care au dovedit lucrarea harului în sufletele celor prezenţi, ne-au trezit dorinţa de a trăi o viaţă reînnoită.

Prin întâlnirile dedicate diferitelor grupuri, fiecare credincios a redescoperit apartenenţa la comunitate: copiii au realizat “buletine de suflet” pentru tătici; adolescenţii şi tinerii au trăit un moment de comuniune fraternă şi adoraţie misionară; adulţii au meditat asupra trecerii de la singurătate la solidaritate; familiile au descoperit că cine se roagă împreună rămâne împreună; seniorii au aprofundat înţelepciunea care vine din Cartea Proverbelor.

Triduum-ul misionar, care s-a desfăşurat între sărbătoarea Sfântului Iosif şi Buna Vestire s-a încheiat duminică, 23 martie, cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11:00 şi celebrarea Zilei tatălui. La finalul Liturghiei, biserica a răsunat de glasurile copiilor corului “Îngeraşii” care, prin cântece şi poezii, dar şi prin aprecieri sincere şi pline de inocenţă, au mulţumit tăticilor pentru prezenţa şi mărturia lor.

Agapa fraternă ce a urmat apoi la subsolul catedralei a ridicat cotele spiritului comunitar. Mulţumiri părintelui predicator Marius Taloş, SJ, preoţilor parohiei şi tuturor voluntarilor care au colaborat cu aceştia, pentru organizarea şi desfăşurarea misiunilor populare.

Cu îndemnurile primite în aceste zile, în timp ce ne apropiem de sărbătoarea Învierii Domnului, dorim să reînnoim făgăduinţele de la Botez, sacramentul prin care am devenit făpturi noi, renăscute şi răscumpărate de harul divin.

Celina Romila

sursa: ercis.ro

Exprimaţi-vă opinia