Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Întâlnirile. 1. Nicodim. “Trebuie să vă naşteţi de sus” (In 3,7b)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Cu această cateheză începem să contemplăm câteva întâlniri relatate în evanghelii, pentru a înţelege modul în care Isus dăruieşte speranţă. De fapt, există întâlniri care luminează viaţa şi aduc speranţă. De exemplu, se poate întâmpla ca vreunul să ne ajute să vedem dintr-o perspectivă diferită o dificultate sau o problemă pe care o trăim; sau se poate întâmpla ca vreunul să ne dăruiască pur şi simplu un cuvânt care nu ne face să ne simţim singuri în durerea prin care trecem. Pot să existe uneori şi întâlniri tăcute, în care nu se spune nimic, şi totuşi acele momente ne ajută să reluăm drumul.
Prima întâlnire asupra căreia aş vrea să mă opresc este cea a lui Isus cu Nicodim, relatată în capitolul 3 din Evanghelia după Sfântul Ioan. Încep de la acest episod, pentru că Nicodim este un om care, cu istoria sa, demonstrează că este posibil a ieşi din întuneric şi a găsi curajul de a-l urma pe Cristos.
Nicodim merge la Isus noaptea: un orar neobişnuit pentru o întâlnire. În limbajul lui Ioan, referinţele temporale au adesea o valoare simbolică: aici noaptea este probabil aceea care este în inima lui Nicodim. Este un om care se află în întunericul îndoielilor, în acea obscuritate pe care o trăim atunci când nu mai înţelegem ceea ce se întâmplă în viaţa noastră şi nu vedem bine calea de urmat.
Dacă eşti în întuneric, desigur cauţi lumina. Şi Ioan, la începutul Evangheliei sale, scrie aşa: “Cuvântul era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om” (1,9). Aşadar, Nicodim îl caută pe Isus, pentru că a intuit că el poate lumina întunericul din inima sa.
Totuşi, Evanghelia ne relatează că Nicodim nu reuşeşte să înţeleagă imediat ceea ce îi spune Isus. Şi astfel vedem că există atâtea răstălmăciri în acest dialog, precum şi atâta ironie, care este o caracteristică a evanghelistului Ioan. Nicodim nu înţelege ceea ce îi spune Isus, deoarece el continuă să gândească folosind logica sa şi categoriile sale. Este un om cu o personalitate bine definită, are un rol public, este unul dintre conducătorii iudeilor. Însă probabil nu-l mai conving lucrurile. Nicodim simte că ceva nu mai funcţionează în viaţa sa. Simte nevoia de a schimba, dar nu ştie de unde să înceapă.
În unele pasaje ale vieţii asta ni se întâmplă nouă tuturor. Dacă nu acceptăm să schimbăm, dacă ne închidem în rigiditatea noastră, în obişnuinţele şi în modurile noastre de a gândi, riscăm să murim. Viaţa se află în capacitatea de a schimba pentru a găsi un nou mod de a iubi. De fapt Isus îi vorbeşte lui Nicodim despre o nouă naştere, care este nu numai posibilă, ci chiar necesară în unele momente ale drumului nostru. Pentru a spune adevărul, expresia folosită în text este deja în sine ambivalentă, pentru că anōthen (ἄνωθεν) poate fi tradus fie “de sus” fie “din nou”. Încet-încet, Nicodim va înţelege că aceste două semnificaţii stau împreună: dacă lăsăm ca Duhul Sfânt să genereze în noi o viaţă nouă, ne vom naşte încă o dată. Vom regăsi acea viaţă, care poate că în noi se stingea.
Am ales să încep de la Nicodim şi pentru că este un om care, cu însăşi viaţa sa, demonstrează că această schimbare este posibilă. Nicodim va reuşi: la sfârşit el va fi printre cei care merg la Pilat pentru a cere trupul lui Isus (cf. In 19,39)! Nicodim în sfârşit a venit la lumină, a renăscut şi nu mai are nevoie să stea în noapte.
Schimbările uneori ne înspăimântă. Pe de o parte ne atrag, uneori le dorim, dar pe de altă parte am prefera să rămânem în comodităţile noastre. Pentru aceasta Duhul ne încurajează să înfruntăm aceste frici. Isus îi aminteşte lui Nicodim – care este un învăţător în Israel – că şi israeliţilor le-a fost frică atunci când mergeau în pustiu. Şi s-au concentrat aşa de mult pe preocupările lor, încât la un moment dat acele frici au luat forma de şerpi veninoşi (cf. Num 21,4-9). Pentru a fi eliberaţi, trebuiau să privească şarpele de aramă pe care Moise îl pusese pe un stâlp, adică trebuiau să ridice privirea şi să stea în faţa obiectului care reprezenta fricile lor. Numai privind în faţă ceea ce ne provoacă frică putem începe să fim eliberaţi.
Nicodim, ca şi noi toţi, va putea să-l privească pe Răstignit, pe Cel care a înfrânt moartea, rădăcina tuturor fricilor noastre. Să ridicăm şi noi privirea spre Cel pe care l-au străpuns, să ne lăsăm şi noi întâlniţi de Isus. În el găsim speranţa pentru a înfrunta schimbările din viaţa noastră şi a ne naşte din nou.
Franciscus
sursa: ercis.ro