Pe 13 martie, Papa Francisc sărbătoreşte cea de-a douăsprezecea aniversare a alegerii sale în spitalul roman unde este internat de aproape o lună. Un timp suspendat la capătul unuia dintre cei mai intenşi ani trăiţi vreodată între Jubileu, Sinod, Consistoriu, călătorii în străinătate şi în Italia, turnee în parohiile din Roma. Suveranul pontif însoţit în această zi de rugăciunile credincioşilor de pe cele cinci continente, în certitudinea privirii sale de păstor care, între terapii şi fizioterapii, nu încetează să se odihnească asupra turmei.
Pare aproape paradoxal că după ultimul an, probabil printre cei mai intenşi trăiţi din cei doisprezece pe scaunul lui Petru, între jubileu, sinod, consistoriu, audienţe, întâlniri, trei călătorii în Italia şi trei în străinătate (între care cea mai lungă din pontificat în Asia şi Oceania), Papa Francisc celebrează aniversarea alegerii într-o cameră din spitalul Gemelli, într-un timp suspendat între terapii şi lupta împotriva pneumoniei bilaterale care a lovit fizicul său de 88 de ani.
Mulţi, între credincioşi, jurnalişti, observatori, în aceste peste douăzeci şi cinci de zile de internare a papei în policlinica romană, îşi imaginează un Jorge Mario Bergoglio slăbit, dar în acelaşi timp doritor să părăsească repede etajul al zecelea pentru a reîmbrăţişa poporul său. Acel popor de la care, la 13 martie în urmă cu doisprezece ani, în 2013, a invocat binecuvântarea şi căruia i-a promis un drum comun: “Episcop şi popor, împreună…” Poporul căruia, încontinuu, la sfârşitul fiecărui Angelus, omilie, discurs îi cere să se roage pentru el: “Pentru că am nevoie.”
Răspunsul lumii la acel “rugaţi-vă pentru mine”
Şi dacă există un lucru care nu va lipsi la această aniversare pentru papa “venit de la capătul lumii” vor fi desigur rugăciunile, aşa cum dau mărturie multele iniţiative apărute spontan în diferitele dieceze care au unit într-un singur fir roşu cele cinci continente: de la China la Ciad, de la Sri Lanka la Argentina “sa”, de la SUA la Roma, unde în fiecare zi şi în fiecare oră se vede crescând grupul de credincioşi în rugăciune sub statuia simbol a Sfântului Ioan Paul al II-lea în piaţa de la Gemelli şi unde în fiecare seară în Piaţa “Sfântul Petru” se întâlnesc sute de persoane pentru a recita Rozariile conduse de Curia Romană. Rugăciuni înălţate în pieţe, biserici, parohii, în case urmărind transmisiile în streaming. Rugăciuni intensificate după anunţurile crizelor pe care pneumonia le-a provocat papei, care din fericire nu s-au mai repetat, şi pline de speranţă după ultimele actualizări despre îmbunătăţiri uşoare şi după prognoza făcută de medici.
“În ieşire”
Rugăciuni (sau, pentru cel care nu crede, “gânduri bune”, aşa cum a cerut mereu el însuşi) legate de o unică invocaţie: vindecarea unui papă, ca Jorge Mario Bergoglio, fragil, dar tenace, “ca n-a rămas niciodată căzut” (voind să împrumute o expresie tipică a sa), dar mereu ridicându-se după fiecare dificultate fizică, recuperând forţe şi glas, călătorind, întâlnind, primind, mergând – chiar dacă în scaun cu rotile – prin parohii din Roma şi dieceze din nordul Italiei sau zburând în cealaltă parte a emisferei. Un Papă Francisc, care dintotdeauna şi imediat a revelat voinţa de a fi “în ieşire”, când la puţin zile după alegere a ales să trăiască la “Sfânta Marta”, când în zborul de întoarcere din Irak, prima călătorie după lockdown-ul din cauza Covidului, a spus că s-a simţit “închis în cuşcă” în Vatican, când în interviurile după internări şi operaţii a destăinuit că a numărat de la externările sale din spital.
Înregistrarea audio care a răsunat în Piaţa “Sfântul Petru”
În schimb, la 13 martie 2025, Papa Francisc începe al treisprezecelea an al pontificatului său în spital. Până în acest moment ca mărturie vocală a sa este numai înregistrarea audio care a răsunat la 6 martie în rândul credincioşilor reuniţi pentru Rozariu în Piaţa “Sfântul Petru”: “Mulţumesc din inimă pentru rugăciunile voastre pentru sănătatea mea din piaţă. Vă însoţesc de aici. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Fecioara să vă păzească. Mulţumesc.” Puţine cuvinte înregistrate în spaniolă în apartamentul privat de la Gemelli, între fizioterapia respiratorie şi oxigenarea cu fluxuri înalte, pentru a mulţumi celor care în aceste zile i-au manifestat afect şi apropiere.
Ţinta celei mai lungi călătorii
Trei fraze şi un mulţumesc, după douăsprezece luni – începând din 13 martie 2024 – de-a lungul cărora Francisc a recitat 45 de Angelus şi Regina Caeli, a prezidat 32 de audienţe generale, a ţinut aproape 230 de întâlniri în şi în afara Vaticanului, a celebrat 30 de Liturghii. Paradoxal, se spunea. Aşa cum pare paradoxal că Francisc ajunge să bată “recordul” celei mai lungi internări (din pontificatul său, nu a unui papă: pentru moment, acela este deţinut de cele 55 de zile ale lui Wojtyła la Gemelli în iunie-august 1981 din cauza complicaţiilor de citomegalovirus) la cinci luni după celălalt record al celei mai lungi călătorii. Cele două săptămâni în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est, Singapore. Patru ţări, două continente. Era 2-13 septembrie, în urmă cu şase luni, dar este încă vie amintirea acelei acţiuni angajante, care pentru mulţi a provocat îngrijorare datorită temerilor legate tocmai de sănătate, datorită celor patru fusuri orare diferite, datorită kilometrajului aerian lung. Un pariu câştigat pentru Francisc în vârstă de 87 de ani, răsplătit pentru orice efort de o primire de neuitat pe stradă cu cântece şi dansuri de triburi, femei, copii, de oameni căţăraţi în copaci şi blocuri pentru a flutura steaguri cu chipul său. O altă ţintă este că a reuşit să zboare, la bordul unui avion militar pus la dispoziţie de Australia, de la Port Moresby la Vanimo, la graniţele din Papua Noua Guinee, pentru a-i întâlni pe misionarii argentinieni care vestesc evanghelia în păduri în mijlocul indigenilor. Numai cel care era prezent poate descrie ochii emoţionaţi ai papei observând o biserică ce face primii paşi ca acelea relatate în Faptele Apostolilor.
Pelerin în Europa şi în Italia
Şi după misiunea fatidică la graniţele globului, papa a reluat pelerinajul său, tot în septembrie, dar de această dată în inima Europei, în Luxemburg mai întâi şi după aceea în Belgia. O călătorie mai scurtă, dar la fel de angajantă între întâlniri în afara programului cu săraci şi tineri, momente grele la Universitatea din Louvain, nodul scandalurilor abuzurilor. În decembrie papa a zburat iarăşi, de data aceasta până în Corsica, insula dintre cele mai mari din Mediterana, unde timp de mai puţin de zece ore a întâlnit copii şi preoţi, confraternităţi şi familii, precum şi, la sfârşit, pe preşedintele francez Macron.
Între mai şi iulie, pontiful călătoreşte din nou în Italia vizitând Veneţia, Verona şi Trieste. Trei etape cu fotograme memorabile, întâlniri simbolice, scenarii (pentru toate, Canal Grande parcurs cu vaporul şi Arena din Veron) de la care să relanseze apeluri de pace, fraternitate, democraţie.
Poarta Sfântă de la “Sfântul Petru” şi de la Rebibbia, “bazilică” pentru o zi
Şi al doisprezecelea an de pontificat a fost ritmat de etape fundamentale pentru viaţa Bisericii cum ar fi deschiderea Porţii Sfinte a Bazilicii “Sfântul Petru”, în seara de 24 decembrie, pentru a începe marele Jubileu al Speranţei. Apoi după două zile, la 26 decembrie, Poarta Sfântă deschisă în închisoarea de la Rebibbia, penitenciar devenit pentru o zi “bazilică”, în mijlocul gardienilor şi al deţinuţilor emoţionaţi. Şi apoi, iarăşi, Sinodul despre sinodalitate în toată luna octombrie, a doua etapă în Vatican a unui parcurs trienal pornit din dieceze, cu părinţi şi maici sinodale – laici şi consacraţi – reuniţi din diferite contexte şi latitudini pentru a demara procese şi a elabora schimbări.
Sinod, consistoriu, enciclică, apeluri, scrisori, întâlniri
În al doisprezecelea an pe scaunul petrin şi o enciclică, Dilexit nos, a patra a pontificatului pentru a readuce “inima lui Isus Cristos” unei lumi “care pare că a pierdut inima”, şi al zecelea consistoriu pentru crearea de 21 de noi cardinali, care provin din teritorii distante – Iran, Japonia, Chile, Filipine, Algeria, pentru a cita câteva – şi a reconfigura în cheie şi mai universală faţa Bisericii.
Douăsprezece luni, acestea din al doisprezecelea an, presărate de telefoane date preşedinţilor şi oamenilor obişnuiţi, de scrisori şi telegrame adresate nunţiilor din ţările aflate în război sau episcopilor din ţări rănite de catastrofe naturale, de interviuri şi biografii, de întâlniri cu reprezentanţi politici, ca la G7 în Puglia, sau cu popoarele martirizate din Ucraina şi Orientul Mijlociu, de apeluri de pace neîncetate, chiar şi atunci când glasul dispărea.
Speranţe şi certitudini
Apoi de la jumătatea lunii februarie stopul, pauza, boala, absenţa din pieţe şi de la ferestre, delegarea dată altor cardinali să prezideze celebrările jubiliare. Însă mereu cu speranţa alimentată de rugăciune a unei reveniri şi certitudinea prezenţei sale şi a privirii sale de păstor care, între terapii şi fizioterapii, odihnă şi rugăciuni, nu încetează să se îndrepte asupra turmei.
“Vă însoţesc de aici.”
sursa:ercis.ro