Luni, 3 martie 2025
Ss. Cunegunda, împ.; Marin, ostaş m.
Psalmul 32, 1-2: “Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea,
căruia i s-a acoperit păcatul.
Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în seamă greşeala
şi în duhul căruia nu este prefăcătorie.”
Cine nu a simțit vreodată povara propriilor greșeli? Cine nu s-a cutremurat sub greutatea unui păcat conștientizat, sub rușinea de a fi rănit pe Dumnezeu și pe aproapele? Și totuși, Dumnezeu ne spune că există o fericire dincolo de această greutate: fericirea celui iertat. Dar cum se primește această iertare? Printr-un act de smerenie, prin recunoașterea sinceră a păcatului și prin deschiderea inimii în fața milostivirii divine. Spovada nu este doar o obligație religioasă, ci un act de eliberare, un moment în care Dumnezeu ne ridică din noroiul greșelilor noastre și ne redă strălucirea ființei create după chipul și asemănarea Sa. „Dumnezeu nu se obosește niciodată să ne ierte, noi suntem cei care încetăm să cerem milostivirea sa.” (Papa Francisc, Evangelii Gaudium, 2013)
Mă las cu adevărat iertat de Dumnezeu sau încă port în mine povara greșelilor trecutului, uitând că El mă cheamă la libertate?
Rugăciune
Atotputernice și mult milostive Dumnezeule,
dă-mi puterea spirituală de a-mi mărturisi păcatele
și curajul de a mă rușina de ele.
Fă să mă simt uluit de faptul că păcatele mele
nu m-au distrus, așa cum s-a întâmplat cu alții.
Învață-mă să plâng pentru durerea și prejudiciul
cauzate altora prin păcat.
Te rog, Doamne, vreau să trăiesc cu adevărat conștient
de felul în care am lăsat acest rău teribil
să se înrădăcineze în mine și în lumea mea. Amin. (Joseph Tetlow SJ)
