Rugăciunea de oferire a Rețelei Mondiale a Sfântului Părinte

Părinte nemărginit de bun, știu că Tu ești mereu cu mine,
iată-mă în această nouă zi.
Pune încă o dată inima mea aproape de Inima Fiului Tău, Isus,
care se oferă pentru mine în Euharistie.
Fie ca Duhul Sfânt să mă facă prietenul și apostolul său,
disponibil pentru misiunea sa de compasiune.
Pun în mâinile Tale bucuriile și speranțele mele, activitățile și suferințele mele,
tot ceea ce am și posed, în comuniune cu frații și surorile mele
din această Rețea Mondială de Rugăciune.
Împreună cu Maria, îți ofer această lună pentru misiunea Bisericii
și pentru intențiile Papei și ale Episcopului meu, Amin!

Intenția de rugăciune a Sfântului Părinte Papa Francisc

Martie: Pentru familiile aflate în criză
Să ne rugăm pentru ca familiile dezbinate să poată găsi în iertare vindecarea de rănile lor, redescoperind şi în diferenţele lor bogăţia reciprocă.

Intenția de rugăciune a Episcopilor: Ne rugăm Ție, Doamne, pentru situațiile de violență care au loc între pereții căminelor: vindecă rănile tuturor celor care, neputincioși, au suferit violențe și abuzuri și fă din fiecare cămin un loc al respectului, iubirii și comuniunii.

Intenția de rugăciune pentru preoți: Inimă a lui Isus, însoțește călătoria umană și spirituală a slujitorilor tăi prin însoțitori înțelepți și siguri, care știu cum să-i îndrume în căutarea voinței tale și să-i susțină în încercări.

 

 

 

 

Exprimaţi-vă opinia