Luni, 24 februarie 2025
Fer. Marcu de Marconi, pr.
Marcu 9, 23-24: “«Toate sunt posibile pentru cel care crede.» Tatăl copilului, strigând, a spus îndată: «Cred. Vino în ajutorul necredinţei mele!»”
Credința este un dar, dar un dar care trebuie dorit și cerut. Dumnezeu nu ne-o impune, pentru că respectă libertatea noastră. Nu o dă celui care nu o vrea, nu pentru că ar aștepta să i se ceară în mod insistent, ci pentru că darul poate fi primit doar de cel care își deschide inima pentru el. Astfel, noi înșine condiționăm primirea acestui dar: avem întotdeauna libertatea de a cere ceea ce ne lipsește, iar ceea ce ne lipsește, în mod esențial, este credința. Această credință este cea care ne întărește și ne dă puterea de a învinge răul, chiar și în mijlocul încercărilor. Uneori simțim că ne sprijinim ferm pe Dumnezeu, alteori ne clătinăm. Dar Isus nu-l mustră pe cel care se îndoiește, ci îi răspunde cu milostivire. El nu cere o credință perfectă, ci o inimă deschisă harului Său. Papa Francisc ne amintește că „Domnul vine să ne întâlnească chiar și atunci când ușa inimii noastre este întredeschisă. Uneori, doar o mică fisură este suficientă pentru ca harul și iubirea lui Dumnezeu să intre și să lucreze în noi” (Regina Caeli, 11 aprilie 2021).
Cât de sincer sunt atunci când îi spun lui Dumnezeu „Cred, Doamne!”, și cât de des îndrăznesc să-i cer: „Ajută necredinței mele!”, lăsându-L să lucreze cu adevărat în inima mea?
Rugăciune:
Doamne, vino în ajutorul necredinţei mele!
