Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. I. Copilăria lui Isus. 6. “Au văzut copilul… căzând la pământ, l-au adorat” (Mt 2,11). Vizita magilor la Regele nou-născut
Iubiţi fraţi şi surori,
În Evangheliile copilăriei lui Isus există un episod care este propriu naraţiunii lui Matei: vizita magilor. Atraşi de apariţia unei stele, care în multe culturi este prevestire a naşterii unor persoane excepţionale, câţiva înţelepţi pornesc în călătorie din Orient, fără a cunoaşte exact destinaţia călătoriei lor. Este vorba de magi, persoane care nu aparţin poporului alianţei. Data trecută am vorbit despre păstorii din Betleem, marginalizaţi în societatea ebraică pentru că erau consideraţi “impuri”; astăzi întâlnim o altă categorie, străinii, care vin imediat să aducă omagiul Fiului lui Dumnezeu intrat în istorie cu o regalitate complet nemaiauzită. Evangheliile ne spun aşadar în mod clar că săracii şi străinii sunt invitaţi printre primii care îl întâlnesc pe Dumnezeu făcut prunc, pe Mântuitorul lumii.
Magii au fost consideraţi ca reprezentanţi fie ai raselor primordiale, generate de cei trei fii ai lui Noe, fie ai celor trei continente cunoscute în antichitate: Asia, Africa şi Europa, fie ai celor trei faze ale vieţii umane: tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea. Dincolo de orice interpretare posibilă, ei sunt oameni care nu rămân pe loc, ci, asemenea marilor chemaţi din istoria biblică, simt invitaţia de a se mişca, de a porni la drum. Sunt oameni care ştiu să privească dincolo de ei înşişi, ştiu să privească în sus.
Atracţia faţă de steaua apărută pe cer îi pune în mişcare spre pământul lui Iuda, până la Ierusalim, unde îl întâlnesc pe regele Irod. Naivitatea lor şi încrederea lor în a cere informaţii cu privire la nou-născutul rege al iudeilor se ciocneşte cu viclenia lui Irod, care, agitat de frica de a pierde tronul, încearcă imediat să se convingă, contactând cărturarii şi cerându-le să investigheze.
Puterea domnitorului pământesc arată în acest mod toată slăbiciunea sa. Experţii cunosc Scripturile şi îi prezintă regelui locul unde, conform profeţiei lui Miheea, se va naşte conducătorul şi păstorul poporului lui Israel (Mih 5,1): micul Betleem şi nu marele Ierusalim! De fapt, aşa cum le aminteşte Paul corintenilor, “Dumnezeu a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice” (1Cor 1,27).
Totuşi cărturarii, care ştiu să găsească exact locul de naştere a lui Mesia, indică altora drumul, dar ei înşişi nu se mişcă! De fapt, nu este suficient a cunoaşte textele profetice pentru a ne sintoniza cu frecvenţele divine, trebuie să ne lăsăm săpaţi înăuntru şi să permitem cuvântului lui Dumnezeu să reînsufleţească dorinţa căutării, să aprindă dorinţa de a-l vedea pe Dumnezeu.
În acest moment Irod, în secret, aşa cum acţionează înşelătorii şi violenţii, îi întreabă pe magi cu privire la momentul precis al apariţiei stelei şi îi incită să continue călătoria şi apoi să se întoarcă pentru a-i da de ştire, pentru ca să poată merge şi el ca să-l adore pe nou-născut. Pentru cel care este alipit de putere, Isus nu este speranţa de primit, ci o ameninţare de eliminat!
Când magii pornesc din nou, steaua reapare şi îi conduce până la Isus, semn că creaţia şi cuvântul profetic reprezintă alfabetul cu care Dumnezeu vorbeşte şi se lasă găsit. Vederea stelei trezeşte în acei oameni o bucurie de nestăpânit, pentru că Duhul Sfânt, care mişcă inima oricui îl caută pe Dumnezeu cu sinceritate, o umple şi de bucurie. Intrând în casă, magii cad la pământ, îl adoră pe Isus şi îi oferă daruri preţioase, demne de un rege, demne de Dumnezeu. De ce? Ce văd ei? Scrie un autor antic: văd “un umil trupuşor pe care Cuvântul l-a asumat; dar nu le este ascunsă gloria divinităţii. Se vede un prunc; dar ei îl adoră pe Dumnezeu” (Cromaţiu de Aquileia, Comentariu la Evanghelia lui Matei 5,1). Astfel magii devin primii credincioşi dintre toţi păgânii, imagine a Bisericii adunate din orice limbă şi naţiune.
Iubiţi fraţi şi surori, să intrăm şi noi la şcoala magilor, a acestor “pelerini ai speranţei” care, cu mare curaj, şi-au îndreptat paşii lor, inimile lor şi bunurile lor spre Cel care este speranţa nu numai a Israelului, ci a tuturor neamurilor. Să învăţăm să-l adorăm pe Dumnezeu în micimea sa, în regalitatea sa care nu ne striveşte, ci ne face liberi şi capabili de a sluji cu demnitate. Şi să-i oferim darurile cele mai frumoase, pentru a-i exprima credinţa noastră şi iubirea noastră.
Franciscus
sursa:ercis.ro