Duminică, 16 februarie 2025, la sediul Serviciului Iezuiților pentru Refugiați din România, a fost celebrată sărbătoarea Sfântului Claudiu la Colombière, patronul comunității iezuiților din București. Sfânta Liturghie a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit de București. Solemnitatea sărbătorii a fost marcată și de prezența printre concelebranți a Nunțiului Apostolic pentru România și Republica Moldova, Excelența Sa Mons. Giampiero Gloder.  Pe lângă preoții concelebranți au fost prezente numeroase persoane consacrate, membrii ai personalului JRS, care au făcut și oficiile de gazde împreună cu comunitatea, ca și o sumedenie de colaboratori și prieteni veniți din București și din țară.

În predica sa, Înalt Preasfinția Sa Aurel Percă a trecut în revistă principalele momente din viața Sfântului Claudiu la Colombière, insistând asupra rolului de îndrumător spiritual pe care acest sfânt iezuit l-a jucat în viața Sfintei Margareta Maria Alacoque și rolului pe care cei doi sfinți l-au jucat în răspândirea devoțiunii către Preasfânta Inimă a lui Isus. Făcând recurs și la enciclica Papei Francisc Dilexit nos, Înalt Preasfințitul a insistat asupra importanței cultului Inimii Preasfinte, asupra faptului că atunci când iubirea noastră se aprinde de la focul iubirii lui Isus, putem să rezistăm la mediocritatea spirituală, putem înțelege varitatea căilor pe care Dumnezeu ne cheamă la sfințenie. Intimitatea cu această Inimă, prin împărtășire din iubirea înflăcărată a Inimii lui Isus, ne poate crea echilibrul spiritual și ne poate pune pe drumul cel bun.

Inimile celor prezenți au fost mișcate atât de cântarea Kyrie, cât și de cântecele de la finalul Sfintei Liturghii oferite de familia Mazur, muzicieni din Ucraina, împreună cu copiii lor.

Seara s-a încheiat inimă lângă inimă și farfurie lângă farfurie, cu bucurie.

Mulțumim Sfântului iezuit francez pentru moștenirea spirituală pe care ne-a lăsat-o, ca și pentru următoarea rugăciune compusă de el: „Preasfântă Inimă a lui Isus, simt în mine o mare dorință de a-ți fi pe plac dar și o mare neputință de a o face fără lumina și sprijinul pe care nu le pot aștepta decât de la tine! Facă-se voia Ta în mine, Doamne, chiar dacă încă nu este și voința mea!

Pr. Iulian Budău SJ

Exprimaţi-vă opinia