A spera înseamnă a se întoarce. Maria Magdalena
Iubiţi fraţi şi surori,
Jubileul este pentru persoane şi pentru Pământ un nou început; este un timp în care totul trebuie regândit înăuntrul visului lui Dumnezeu. Şi ştim că termenul “convertire” indică o schimbare de direcţie. Totul se poate vedea, în sfârşit, dintr-o altă perspectivă, şi astfel şi paşii noştri merg spre destinaţii noi. Astfel apare speranţa care nu înşală niciodată. Biblia relatează asta în multe moduri. Şi pentru noi experienţa credinţei a fost stimulată de întâlnirea cu persoane care în viaţă au ştiut să se schimbe şi au intrat, ca să spunem aşa, în visele lui Dumnezeu. De fapt, chiar dacă în lume există atât de mult rău, noi putem distinge pe cel care este diferit: măreţia sa, care coincide adesea cu micimea, ne cucereşte.
În evanghelii, de aceea figura Mariei Magdalena iese în evidenţă peste toate celelalte. Isus a vindecat-o cu milostivirea (cf. Lc 8,2) şi ea s-a schimbat. Surorilor şi fraţilor, milostivirea schimbă, milostivirea schimbă inima. Şi pe Maria Magdalena milostivirea a dus-o din nou în visele lui Dumnezeu şi a dat noi destinaţii drumului său.
Evanghelia după Sfântul Ioan relatează întâlnirea sa cu Isus înviat într-un mod care ne face să ne gândim. De mai multe ori este repetat că Maria s-a întors. Evanghelistul alege bine cuvintele! În lacrimi, Maria priveşte mai întâi în mormânt, apoi se întoarce: Cel Înviat nu este de partea morţii, ci de partea vieţii. Poate să fie confundat cu una dintre persoanele pe care le întâlnim în fiecare zi. Apoi, când aude rostindu-se propriul nume, evanghelia spune că Maria se întoarce din nou. În felul acesta creşte speranţa sa: acum vede mormântul, dar nu ca mai înainte. Apoi şterge lacrimile sale, pentru că a ascultat propriul nume: numai Învăţătorul îl rosteşte aşa. Lumea veche pare că încă există, dar nu mai există. Când noi simţim că Duhul Sfânt acţionează în inima noastră şi simţim că Domnul ne cheamă pe nume, ştim să distingem glasul Învăţătorului?
Iubiţi fraţi şi surori, de la Maria Magdalena, pe care tradiţia a numit-o “apostolă a apostolilor”, învăţăm speranţa. Intrăm în lumea nouă convertindu-ne de mai multe ori. Drumul nostru este o invitaţie constantă de a schimba perspectiva. Cel Înviat ne duce în lumea sa, pas după pas, cu condiţia să nu pretindem că ştim deja totul.
Astăzi să ne întrebăm: Eu ştiu să mă întorc ca să privesc lucrurile în mod diferit, cu o privire diferită? Am dorinţa de convertire?
Un eu prea sigur, prea orgolios ne împiedică să-l recunoaştem pe Isus înviat: de fapt, şi astăzi aspectul său este cel al persoanelor obişnuite care rămân cu uşurinţă în urma noastră. În loc să privim în întunericul trecutului, în golul unui mormânt, să învăţăm de la Maria Magdalena să ne întoarcem spre viaţă. Acolo Învăţătorul nostru ne aşteaptă. Acolo numele nostru este rostit. Pentru că în viaţa reală există un loc pentru noi, mereu şi pretutindeni. Există un loc pentru tine, pentru mine, pentru fiecare. Nimeni nu-l poate lua, pentru că a fost gândit dintotdeauna pentru noi. Este urât, cum se spune în vorbirea vulgară, este urât a lăsa scaunul gol. Acest loc este pentru mine, dacă eu nu merg… Fiecare poate spune: eu am un loc, eu sunt o misiune! Gândiţi-vă la asta: Care este locul meu? Care este misiunea pe care mi-o dă Domnul? Fie ca acest gând să ne ajute să luăm o atitudine curajoasă în viaţă. Mulţumesc.
Franciscus