Meditația Zilei

Publicatla 17 January 2025

ri, 17 ianuarie 2025

Sf. Anton, abate **

Marcu 2, 5: “Văzând Isus credinţa lor, i-a spus celui paralizat: Fiule, îţi sunt iertate păcatele.”

Cei cu sufletul și viața paralizate de boala păcatului își găsesc vindecarea doar prin credința în Dumnezeu Cel Atotputernic și Milostiv. Să nu lăsăm niciodată ca păcatele și greșelile noastre să ne țină departe de iubirea și iertarea Tatălui ceresc. Când simțim că păcatele ne copleșesc să alergăm la cabinetul lui Dumnezeu, la Scaunul de Spovadă unde primim tratament și videcare.

Cred că Dumnezeu este singurul care îmi oferă iertare și vindecare pentru păcatele mele?

Rugăciune

Dumnezeul meu, te iubesc mai presus de orice

și urăsc și detest din tot sufletul

păcatele prin care te-am ofensat,

căci ele îți displac ție,

care ești binele suprem

și demn de dragostea noastră.

Conștientizez că ar trebui să te iubesc

cu o iubire care le întrece pe toate celelalte

și că ar trebui să îți demonstrez această iubire.

În mintea mea te apreciez

ca fiind infinit mai măreț

decât orice în lume,

oricât de prețios sau de frumos.

De aceea în mod ferm și irevocabil hotărăsc

să nu te mai supăr vreodată

sau să fac vreun lucru

care să displacă bunătății tale suverane

și să mă pună în pericolul

de a decădea din harul tău sfânt,

în care sunt pe deplin hotărât

să perseverez până la ultmima mea suflare.

Amin. (Sf. Francisc Xaveriu)

Exprimaţi-vă opinia