Cateheză. Cei mai iubiţi de Tatăl. 2
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În audienţa precedentă, am vorbit despre copii şi vom vorbi şi astăzi despre copii. Săptămâna trecută ne-am oprit asupra modului în care, în activitatea sa, Isus a vorbit de mai multe ori despre importanţa protejării, primirii şi iubirii celor mici.
Şi totuşi, şi astăzi, în lume, sute de milioane de minori, deşi nu au vârsta minimă pentru a fi supuşi obligaţiilor vârstei adulte, sunt constrânşi să lucreze şi mulţi dintre ei sunt expuşi la munci deosebit de periculoase. Ca să nu mai vorbim despre băieţii şi fetele care sunt sclavi ai traficului pentru prostituţie sau pornografie şi ai căsătoriilor forţate. Şi acest lucru este deosebit de amar. Din păcate, în societăţile noastre sunt multe modurile în care copiii îndură abuzuri şi maltratări. Abuzul asupra minorilor, de orice natură ar fi el, este un act detestabil, este un act atroce. Nu este pur şi simplu o plagă a societăţii, nu, este un delict! Este o încălcare foarte gravă a poruncilor lui Dumnezeu. Niciun minor nu ar trebui să îndure abuzuri. Chiar şi un singur caz este deja prea mult. Aşadar, trebuie trezite conştiinţele noastre, trebuie practicată apropierea şi solidaritatea concretă faţă de copiii şi tinerii abuzaţi şi, în acelaşi timp, trebuie construită încredere şi sinergie între cei care se angajează pentru a le oferi oportunităţi şi locuri sigure în care să crească senini. Cunosc o ţară în America Latină, unde creşte un fruct special, foarte special, care se numeşte arandano [un soi de afină]. Pentru a recolta arandano este nevoie de mâini tandre şi îi pun pe copii să facă asta, îi fac sclavi pe copii pentru recoltare.
Sărăcia răspândită, lipsa de instrumente sociale de sprijinire a familiilor, marginalitatea crescută în ultimii ani împreună cu şomajul şi precaritatea locului de muncă sunt factori care descarcă asupra celor mai mici preţul cel mai mare de plătit. În metropole, unde “muşcă” diversitatea socială şi degradarea morală, există copii angajaţi în vânzarea de droguri şi în cele mai disparate activităţi ilegitime. Câţi dintre aceşti copii i-am văzut căzând ca victime de sacrificiu! Uneori în mod tragic ei sunt induşi să devină “călăi” ai altora de vârsta lor, în afară de a-şi dăuna lor înşişi, propriei demnităţi şi umanităţi. Şi totuşi, când pe stradă, în cartierul din parohie, aceste vieţi rătăcite se oferă privirii noastre, adesea privim în cealaltă parte.
Există un caz şi în ţara mea, un tânăr numit Loan a fost răpit şi nu se ştie unde este. Şi una dintre ipoteze este că a fost trimis pentru a-i fi luate organele, pentru a face transplanturi. Şi asta se face, ştiţi bine asta. Asta se face! Unii se întorc cu cicatricea, alţii mor. Pentru aceasta eu aş vrea să-l amintesc astăzi pe acest tânăr, Loan.
Ne costă să recunoaştem nedreptatea socială care îi determină pe doi copii, eventual locuitori din acelaşi cartier sau condominiu, să o ia pe drumuri şi destine diametral opuse, pentru că unul dintre cei doi s-a născut într-o familie dezavantajată. O fractură umană şi socială inacceptabilă: între cel care poate visa şi cel care trebuie să fie doborât. Dar Isus ne vrea pe toţi liberi, fericiţi; şi dacă iubeşte pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie ca fiu al său şi fiică a sa, îi iubeşte pe cei mai mici cu toată duioşia inimii sale. De aceea ne cere să ne oprim şi să dăm ascultare suferinţei celui care nu are glas, a celui care nu are instruire. A combate exploatarea, îndeosebi cea a minorilor, este calea maestră pentru a construi un viitor mai bun pentru toată societatea. Unele ţări au avut înţelepciunea de a scrie drepturile copiilor. Copiii au drepturi. Căutaţi voi înşivă pe internet care sunt drepturile copilului.
Şi atunci ne putem întreba: eu ce pot să fac? Înainte de toate ar trebui să recunoaştem că, dacă vrem să dezrădăcinăm munca minorilor, nu putem să fim complici la ea. Şi când suntem complici? De exemplu atunci când cumpărăm produse care angajează munca minorilor. Cum pot să mănânc şi să mă îmbrac ştiind că în spatele acelei mâncări sau al acelor haine există copii exploataţi, care lucrează în loc să meargă la şcoală? Conştiinţa despre ceea ce cumpărăm este un prim act pentru a nu fi complici. A vedea de unde vin acele produse. Vreunul va spune că, individual, nu putem face mult. Este adevărat, dar fiecare poate să fie o picătură care, împreună cu atâtea alte picături, poate să devină o mare. Însă trebuie chemate şi instituţiile, inclusiv cele ecleziale, şi firmele să-şi asume responsabilitatea lor: pot face diferenţa mutând investiţiile lor spre companii care nu folosesc şi nu permit munca minorilor. Multe state şi organizaţii internaţionale au dat deja legi şi directive împotriva muncii minorilor, dar se poate face mai mult. Îi îndemn şi pe jurnalişti – sunt aici unii jurnalişti – să facă partea lor: pot să contribuie să aducă la cunoştinţă problema şi să ajute la găsirea de soluţii. Nu vă fie frică, denunţaţi, denunţaţi aceste lucruri.
Şi mulţumesc tuturor celor care nu se întorc de partea cealaltă, când văd copii constrânşi să devină adulţi prea repede. Să ne amintim mereu cuvintele lui Isus: “Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40). Sfânta Tereza de Calcutta, lucrătoare bucuroasă în via Domnului, a fost mamă a fetelor şi a băieţilor dintre cei mai suferinzi şi uitaţi. Cu duioşia şi atenţia privirii sale, ea poate să ne însoţească să-i vedem pe micii invizibili, pe prea mulţii sclavi dintr-o lume pe care n-o putem lăsa cu nedreptăţile sale. Pentru că fericirea celor mai slabi construieşte pacea tuturor. Şi cu Maica Tereza să dăm glas copiilor:
“Cer un loc sigur
unde să mă pot juca.
Cer un zâmbet
al celui care ştie să iubească.
Cer dreptul de a fi un copil,
de a fi speranţă
a unei lumi mai bune.
Cer să pot creşte
ca persoană.
Pot să mă bazez pe tine?” (Sfânta Tereza de Calcutta).
Mulţumesc.
Franciscus
sursa: ercis.ro