Joi, 9 ianuarie 2025
Fer. Alexia Le Clerc, călug.
Marcu 6, 49-51: Iar ei, văzându-l că umbla pe mare, au crezut că este o fantasmă şi au început să strige, căci toţi l-au văzut şi erau îngroziţi. Isus însă a vorbit îndată cu ei şi le-a spus: “Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!”
Pasajul evanghelic surprinde un moment de slăbiciune umană: frica. Apostolii, obosiți și încercați de valurile vieții, se confruntă cu o prezență care depășește limitele rațiunii lor. Frica este reacția naturală a omului în fața necunoscutului, în fața unui mister care îl copleșește.
Vocea lui Isus sparge negura spaimei: “Curaj! Eu sunt, nu vă temeţi!”. Aceste cuvinte răsună ca un balsam peste sufletele agitate și ne învață despre prezența lui Dumnezeu în mijlocul furtunilor vieții noastre, stăpânind asupra haosului. „Curaj!” ne îndeamnă să ne depășim frica prin credință, „Eu sunt” afirmă divinitatea și prezența Sa constantă, iar „Nu vă temeţi!” este o chemare la pace și abandon în voința Sa.
În ce momente din viața noastră ne simțim asemenea apostolilor, copleșiți de valuri și înspăimântați de necunoscut? Unde Îl căutăm pe Dumnezeu în mijlocul furtunilor noastre?
Rugăciune:
Dumnezeul meu, cred cu tărie că tu te îngrijești de toți cei care speră în tine
și că nu avem nevoie de nimic
atunci când ne bazăm pe tine în toate.
Așadar sunt decis ca pe viitor…
să-mi arunc toate grijile asupra ta.
[…]
Am văzut stele căzând și temeliile lumii mele distruse;
aceste lucruri nu mă alarmează.
Cât timp mă încred în tine, sunt protejat de orice neșansă și sunt sigur că încrederea mea va dăinui, căci mă bazez pe tine pentru a-mi susține speranța negreșelnică.
[…]
“În tine, Dumnezeule iubitor, am sperat:
să nu mă părăsești nicicând.”
(Sf. Claudiu La Colombière SJ)
