Cateheză. Cei mai iubiţi de Tatăl. 1
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Doresc să dedic cateheza aceasta şi următoarea copiilor şi să reflectăm asupra plăgii muncii minorilor.
Astăzi ştim să ne îndreptăm privirea spre Marte sau spre lumi virtuale, dar ne este greu să privim în ochi un copil care a fost lăsat la margini şi care este exploatat şi abuzat. Secolul care generează inteligenţă artificială şi proiectează existenţe multiplanetare încă nu s-a confruntat cu plaga copilăriei umilite, exploatate şi rănite de moarte. Să ne gândim la asta.
Înainte de toate ne întrebăm: ce mesaj ne dă Sfânta Scriptură despre copii? Este curios de observat cum cuvântul care apare mai mult în Vechiul Testament, după numele divin de Jahweh, este cuvântul ben, adică “fiu”: de aproape cinci mii de ori. “Iată, moştenire de la Domnul sunt fiii, rodul sânului este răsplată de la el!” (Ps 127,3). Copiii sunt un dar al lui Dumnezeu. Din păcate, acest dar nu este tratat întotdeauna cu respect. Biblia însăşi ne conduce pe drumurile istoriei unde răsună cântările de bucurie, dar se înalţă şi strigătele victimelor. De exemplu, în cartea Lamentaţiunilor citim: “Limba sugarului se lipeşte de cerul gurii din cauza setei, pruncii cer pâine, dar nu este cine să le-o dea” (4,4); şi profetul Nahum, amintind ceea ce s-a întâmplat în vechile oraşe Tebe şi Ninive, scrie: “Pruncii ei au fost zdrobiţi la capetele tuturor străzilor” (3,10). Să ne gândim la câţi copii, astăzi, mor de foame şi de lipsuri, sau sfâşiaţi de bombe.
Şi asupra nou-născutului Isus năvăleşte imediat furtuna violenţei lui Irod, care face măcelul copiilor din Betleem. O dramă întunecată care se repetă în alte forme în istorie. Şi iată, pentru Isus şi pentru părinţii săi, coşmarul de a deveni refugiaţi într-o ţară străină, aşa cum se întâmplă şi astăzi atâtor persoane (cf. Mt 2,13-18), atâtor copii. După ce a trecut furtuna, Isus creşte într-un sat care nu a fost numit niciodată în Vechiul Testament, Nazaret; învaţă meseria de tâmplar a tatălui său legal, Iosif (cf. Mc 6,3; Mt 13,55). Astfel “copilul creştea şi se întărea, plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era asupra lui” (Lc 2,40).
În viaţa sa publică, Isus predica prin sate împreună cu discipolii săi. Într-o zi se apropie de el câteva mame şi îi prezintă pe copiii lor pentru ca să-i binecuvânteze; însă discipolii le ceartă. Atunci Isus, stricând tradiţia care îl considera pe copil numai ca obiect pasiv, îi cheamă la el pe discipoli şi le spune: “Lăsaţi copilaşii să vină la mine şi nu le interziceţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu!”. Şi astfel indică pe cei mici ca model pentru adulţi. şi adaugă cu solemnitate: “Adevăr vă spun, cine nu primeşte împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş nu va intra în ea” (Lc 18,16-17).
Într-un text asemănător, Isus cheamă un copil, îl pune în mijlocul discipolilor şi spune: “Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt 18,3). Şi apoi avertizează: “Dar oricine ar scandaliza pe unul dintre aceştia mai mici, care cred în mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât [o piatră] de moară trasă de măgar şi să fie aruncat în adâncul mării” (Mt 18,6).
Fraţilor şi surorilor, discipolii lui Isus nu ar trebui niciodată să permită ca să fie neglijaţi sau maltrataţi copii, ca să fie privaţi de drepturile lor, ca să nu fie iubiţi şi protejaţi. Creştinii au obligaţia de a preveni cu angajare şi de a condamna cu fermitate violenţele sau abuzurile asupra minorilor.
Şi astăzi, în mod deosebit, sunt prea mulţi cei mici constrânşi să lucreze. Dar un copil care nu zâmbeşte, un copil care nu visează nu va putea să cunoască şi nici să facă să încolţească talentele sale. În fiecare parte a pământului există copii exploataţi de o economie care nu respectă viaţa; o economie care, făcând astfel, arde cel mai mare zăcământ al nostru de speranţă şi de iubire. Însă copiii ocupă un loc special în inima lui Dumnezeu, şi oricine dăunează unui copil, va trebui să-i dea cont lui.
Iubiţi fraţi şi surori, cel care se recunoaşte fiu al lui Dumnezeu, şi în special cel care este trimis să ducă altora vestea cea bună a evangheliei, nu poate să rămână indiferent; nu poate accepta ca surioarelor şi frăţiorilor, în loc să fie iubiţi şi protejaţi, să li se fure copilăria lor, visele lor, victime ale exploatării şi ale marginalităţii.
Să cerem Domnului ca să ne deschidă mintea şi inima la îngrijire şi la duioşie, şi ca fiecare copil şi fiecare copilă să poată creşte în vârstă, înţelepciune şi har (cf. Lc 2,52), primind şi dăruind iubire. Mulţumesc.
* * *
Mulţumesc mult acestor femei şi bărbaţi care ne-au făcut să râdem cu circul. Circul ne face să râdem ca nişte copii. Circarii au această misiune, şi la noi: să ne facă să râdem şi să facem lucruri bune. Mulţumesc mult vouă tuturor.
În cele din urmă, gândurile mele se îndreaptă către tineri, bolnavi, bătrâni şi tineri căsătoriţi. În aceste zile, după Epifanie, continuăm să medităm la manifestarea lui Isus Cristos la toate popoarele. Biserica îi invită pe toţi cei botezaţi, după ce au adorat slava lui Dumnezeu în Cuvântul făcut trup, să reflecte lumina sa prin viaţa lor.
Şi să nu uităm să ne rugăm pentru pace. Să nu uităm martirizata Ucraina; să nu uităm Nazaretul, Israelul. Să nu uităm toate ţările aflate în război. Să cerem pacea. Şi să nu uităm că războiul întotdeauna, întotdeauna, este o înfrângere.
Domnul să vă binecuvânteze pe toţi!
sursa: ercis.ro