La începutul unui an nou pe care Domnul îl acordă vieţii noastre este frumos să putem ridica privirea inimii noastre către Maria. De fapt, ea, fiind Mamă, ne trimite la relaţia cu Fiul: ne duce la Isus, ne vorbeşte despre Isus, ne conduce la Isus. Astfel, solemnitatea Preasfintei Maria Născătoare de Dumnezeu ne cufundă din nou în misterul Crăciunului: Dumnezeu s-a făcut unul dintre noi în sânul Mariei şi nouă, care am deschis Poarta Sfântă pentru a începe Jubileul, astăzi ni se aminteşte că “Maria este aşadar poarta prin care Cristos a intrat în această lume” (Sf. Ambroziu, Epistola 42, 2: PL, VII).
Apostolul Paul sintetizează acest mister afirmând că “Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie” (Gal 4,4). Aceste cuvinte – “născut din femeie” – răsună astăzi în inima noastră şi ne amintesc că Isus, Mântuitorul nostru, s-a făcut trup şi se dezvăluie în fragilitatea trupului.
Născut din femeie. Înainte de toate această expresie ne conduce din nou la Crăciun: Cuvântul s-a făcut trup. Apostolul Paul face specificaţia că s-a născut din femeie, aproape că simte necesitatea de a ne aminti că Dumnezeu cu adevărat s-a făcut om printr-un sân uman. Există o tentaţie, care fascinează astăzi atâtea persoane dar care poate să seducă şi atâţia creştini: a imagina sau a ne fabrica un Dumnezeu “abstract”, legat de o vagă idee religioasă, de vreo bună emoţie trecătoare. În schimb, este concret, este uman: este născut din femeie, are un chip şi un nume şi ne cheamă să avem o relaţie cu el. Cristos Isus, Mântuitorul nostru, s-a născut din femeie; are carne şi sânge; vine din sânul Tatălui, dar se întrupează în sânul Fecioarei Maria; vine din înaltul cerurilor, dar locuieşte în profunzimile pământului; este Fiul lui Dumnezeu, dar s-a făcut Fiu al omului. El, imagine a lui Dumnezeu Atotputernicul, a venit în slăbiciune; şi chiar fiind fără pată, “Dumnezeu l-a făcut păcat de dragul nostru” (2Cor 5,21). S-a născut din femeie şi este unul dintre noi. Tocmai pentru asta el ne poate mântui.
Născut din femeie. Această expresie ne vorbeşte şi despre umanitatea lui Cristos, pentru a ne spune că el se dezvăluie în fragilitatea trupului. Dacă a coborât în sânul unei femei, născându-se ca toate creaturile, iată că el se arată în fragilitatea unui prunc. Pentru aceasta păstorii mergând să vadă cu ochii lor ceea ce îngerul le-a vestit, nu găsesc semne extraordinare sau manifestări grandioase, ci “au găsit pe Maria şi pe Iosif şi pruncul, aşezat în iesle” (Lc 2,16). Găsesc un nou-născut lipsit de apărare, fragil, care are nevoie de îngrijirile mamei, care are nevoie de scutece şi de lapte, de mângâieri şi de iubire. Sfântul Alois Maria Grignon de Montfort spune că Înţelepciunea divină “n-a voit, deşi putea s-o facă, să se dea direct oamenilor, ci a preferat să se dea prin intermediul Sfintei Fecioare. Nici nu a voit să vină pe lume la vârsta de om perfect, independent de alţii, ci ca prunc sărac şi mic, care are nevoie de îngrijirile şi de susţinerea Mamei” (Tratat despre adevărata devoţiune la Sfânta Fecioară, 139). Şi astfel în toată viaţa lui Isus putem vedea această alegere a lui Dumnezeu, alegerea micimii şi a ascunderii; el nu va ceda niciodată în faţa fascinaţiei puterii divine pentru a face mari semne şi a se impune asupra altora aşa cum îi sugerase diavolul, ci va dezvălui iubirea lui Dumnezeu în frumuseţea umanităţii sale, locuind între noi, împărtăşind viaţa obişnuită făcută din trude şi din vise, arătând compasiune faţă de suferinţele trupului şi ale spiritului, deschizând ochii orbilor şi întărindu-i pe cei rătăciţi cu inima. Compasiune. Cele trei atitudini ale lui Dumnezeu sunt milostivire, apropiere şi compasiune. Dumnezeu se face apropiat şi milostiv şi compătimitor. Să nu uităm asta. Isus ni-l arată pe Dumnezeu prin umanitatea sa fragilă, care se îngrijeşte de cei fragili.
Surorilor şi fraţilor, este frumos să credem că Maria, tânăra din Nazaret, ne conduce mereu la Misterul Fiului său, Isus. Ea ne aminteşte că Isus vine în trup şi, de aceea, locul privilegiat unde îl putem întâlni este înainte de toate viaţa noastră, umanitatea noastră fragilă, aceea a celui care trece în fiecare zi pe lângă noi. Şi invocând-o ca Născătoare de Dumnezeu, afirmăm că Cristos a fost născut de Tatăl, dar s-a născut cu adevărat din sânul unei femei. Afirmăm că el este Stăpânul timpului, dar locuieşte în acest timp al nostru, şi în acest nou an, cu prezenţa sa de iubire. Afirmăm că el este Mântuitorul lumii, dar îl putem întâlni şi trebuie să-l căutăm pe chipul fiecărei fiinţe umane. Şi dacă el, care este Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut mic pentru a fi luat în braţe de o mamă, pentru a fi îngrijit şi alăptat, atunci înseamnă că şi astăzi el vine în toţi cei care au nevoie de aceeaşi îngrijire: în fiecare soră şi frate pe care îi întâlnim şi care are nevoie de atenţie, de ascultare, de duioşie.
Acest nou an care se deschide, să-l încredinţăm Mariei, Născătoare de Dumnezeu, pentru ca şi noi să învăţăm ca şi ea să găsim măreţia lui Dumnezeu în micimea vieţii; pentru ca să învăţăm să ne îngrijim de fiecare creatură născută din femeie, înainte de toate păzind darul preţios al vieţii, aşa cum face Maria: viaţa în sânul matern, cea a copiilor, cea a celui care suferă, viaţa săracilor, viaţa bătrânilor, a celui care este singur, a celui care este muribund. Şi astăzi, Ziua Mondială a Păcii, această invitaţie care izvorăşte din inima maternă a Mariei suntem chemaţi s-o preluăm toţi: să păzim viaţa, să ne îngrijim de viaţa rănită – atâta viaţă rănită, atâta -, să redăm demnitate vieţii fiecăruia “născut din femeie” este baza fundamentală pentru a construi o civilizaţie a păcii. Pentru aceasta, “cer o angajare fermă de a promova respectarea demnităţii vieţii umane, de la zămislire până la moartea naturală, pentru ca fiecare persoană să poată iubi propria viaţă şi să poată privi cu speranţă la viitor” (Mesaj pentru a LVIII-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2025).
Maria, Mama lui Dumnezeu şi Mama noastră, ne aşteaptă chiar acolo în iesle. Şi nouă ni-l arată, ca şi păstorilor, pe Dumnezeul care ne surprinde mereu, care nu vine în splendoarea cerurilor, ci în micimea unei iesle. Să-i încredinţăm ei acest nou an jubiliar, să înmânăm ei întrebările, preocupările, suferinţele, bucuriile şi tot ceea ce purtăm în inimă. Ea este mamă, ea este mamă! Să-i încredinţăm ei întreaga lume, pentru ca să renască speranţa, pentru ca în sfârşit să răsară pacea pentru toate popoarele pământului.
Istoria ne relatează că la Efes, când episcopii intrau în biserică, poporul credincios, cu bastoane în mână, striga: “Născătoare de Dumnezeu!”. Şi cu siguranţă bastoanele erau promisiunea a ceea ce avea să se întâmple dacă n-ar fi declarat dogma “Născătoarei de Dumnezeu”. Astăzi noi nu avem bastoane, dar avem inimi şi voci de fii. Pentru aceasta toţi împreună, s-o aclamăm pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Toţi împreună, tare: “Sfântă Născătoare de Dumnezeu!”, de trei ori. Împreună: “Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu!”.
Franciscus
sursa:ercis.ro