Dragi surori şi dragi fraţi, bună ziua şi Crăciun fericit!
Am voit să deschid larg Poarta, astăzi, aici. Prima am deschis-o la “Sfântul Petru”, a doua este a voastră. Este un gest frumos acela de a deschide larg, de a deschide: a deschide porţile. Dar mai important este ceea ce semnifică: înseamnă a deschide inima. Inimi deschise. Şi asta face fraternitatea. Inimile închise, cele împietrite, nu ajută să se trăiască. Pentru aceasta, harul unui Jubileu este de a deschide larg, de a deschide şi, mai ales, de a deschide inimile la speranţă. Speranţa nu înşeală (cf. Rom 5,5), niciodată! Gândiţi-vă bine la asta. Şi eu mă gândesc la asta, pentru că în momentele urâte unul crede că totul s-a terminat, că nu se rezolvă nimic. Însă speranţa nu înşeală niciodată.
Mie îmi place să mă gândesc la speranţă ca la ancora care este pe mal şi noi cu funia stăm acolo, siguri, pentru că speranţa noastră este ca ancora pe uscat (cf. Evr 6,17-20). A nu pierde speranţa. Acesta este mesajul pe care vreau să vi-l dau; tuturor, nouă tuturor. Eu cel dintâi. Toţi. A nu pierde speranţa. Speranţa nu înşeală niciodată. Niciodată. Uneori funia este dură şi ne face rău la mâini… dar cu funia, mereu cu funia în mână, privind malul, ancora ne duce înainte. Mereu există ceva bun, mereu există ceva care ne face să mergem înainte.
Funia în mână şi, al doilea, ferestrele deschise larg, porţile deschise larg. Mai ales poarta inimii. Când inima este închisă devine împietrită ca o piatră; uită de duioşie. Chiar şi în situaţiile mai dificile – fiecare dintre noi o are pe a sa, mai uşoară, mai dificilă, mă gândesc la voi – mereu inima deschisă; inima, care este tocmai ceea ce ne face fraţi. Deschideţi larg porţile inimii. Fiecare ştie cum să facă asta. Fiecare ştie unde poarta este închisă sau semiînchisă. Fiecare ştie.
Două lucruri vă spun. Primul: funia în mână, cu ancora speranţei. Al doilea: deschideţi larg porţile inimii. Am deschis-o pe aceasta, dar acesta este un simbol al porţii inimii noastre.
Vă urez un mare Jubileu. Vă urez multă pace, multă pace. Şi în fiecare zi mă rog pentru voi. Cu adevărat. Nu este un mod de a spune. Mă gândesc la voi şi mă rog pentru voi. Şi voi rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc.
Cuvinte spuse liber după binecuvântarea finală
Acum să nu uităm două lucruri pe care trebuie să le facem cu mâinile. Primul: a ne prinde de funia speranţei, a ne prinde de ancoră, de funie. A n-o lăsa niciodată. Al doilea: a deschide larg inimile. Inimi deschise. Fie ca Domnul să ne ajute în toate acestea. Mulţumesc.
Fanciscus
Sursa:ercis.ro