Marți, 24 decembrie 2024
Ss. Strămoși ai lui Isus; Tarsila, fc.
Luca 1,76-77: „Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: căci vei merge înaintea Domnului să pregătești căile sale, pentru a da poporului său știința mântuirii, întru iertarea păcatelor.”
În acest pasaj evanghelic, Zaharia, luminat de Duhul Sfânt, profețește care va fi menirea fiului lui. Astfel, în această zi, premergătoare Nașterii Domnului, merită să privim această profeție din două unghiuri, în mod retrospectiv asupra modului cum am trăit perioada Adventului și numai: felul în care am ascultat și am pus în practică cuvântul Domnului, precum și modul în care am făcut cunoscute iubirea, dreptatea și iertarea Lui celorlalți prin viața mea.
Cum pot eu să fac cunoscute iubirea, dreptatea și iertarea Domnului?
Rugăciune:
„Doamne Isuse,
Aș dori să pot să-ți ofer
o casă rezonabil de curată
și de măturată
în care să locuiești,
dar nu pot.
Pot să spun – cunoscând semnificația acestor cuvinte –
„Doamne, nu sunt vrednic
să intri sub acoperișul meu…”
Dar tu ești deja acolo!
Alături de idolii de altădată.
Podeaua este murdară
și câteodată în cameră nu este aer –
nici chiar pentru mine!
Mă simt rușinat de prezența ta acolo –
și totuși tu ai dormit într-o peșteră
pe spatele unui măgar, pe timp de noapte,
sub cerul înstelat al deșertului.
Deci, dacă nu pot să schimb condițiile în care locuiești,
permite-mi totuși să mă bucur
pentru prezența ta.
Trebuie să cred cu tărie, Doamne,
aceasta nu o pot pune la îndoială:
tu stai în casă cu păcătoșii –
și marele meu păcat, Doamne Isuse,
este de a nu vrea să fiu păcătos!
Nici nu accept ușor – totuși,
dovada
este copleșitoare.
Dar speranța este ca un semn de reînnoire
în mijlocul unei lumi fără aer, dezordonată.
Speranța vine de la Spiritul tău.
Mă odihnesc în această speranță, Doamne.”
William Breault SJ
