Jubileu: să deschidem porţile la încredere şi la bucurie
Publicăm textul scris de Papa Francisc pentru ediţia specială dedicată Jubileului de cotidianul roman “Il Messaggero” apărută miercuri, 18 decembrie 2024.
În istoria poporului lui Israel, sunetul unui corn de berbec numit yobel, de unde îşi trage originea termenul “jubileu”, răsuna în fiecare sat, anunţând începutul unui an special, conform dispoziţiilor din Legea lui Moise (cf. Lev 25).
Anul jubiliar era un timp de răscumpărare şi de renaştere, ritmat de unele alegeri cu puternic caracter simbolic, care şi astăzi sunt de o actualitate dezarmantă: odihna de la cultivarea pământului, pentru a aminti că nimeni nu-l posedă şi nu-l poate exploata, pentru că el îi aparţine lui Dumnezeu şi ne este oferit de el ca dar de păstrat; iertarea datoriilor, care tindea să restabilească în mod ciclic, la fiecare 50 de ani, o dreptate socială împotriva inegalităţilor; eliberarea sclavilor, pentru a cultiva visul unei comunităţi umane lipsite de samavolnicii şi discriminări, mai asemenea cu poporul exodului, pe care Dumnezeu l-a voit ca unică familie aflată pe cale.
La începutul predicii sale, în sinagoga din Nazaret, Isus asumă acest orizont ebraic al Jubileului, dăruindu-i un sens nou şi ultim: el însuşi este faţa lui Dumnezeu coborât pe pământ pentru a-i răscumpăra pe săraci şi a-i elibera pe prizonieri, venit să manifeste compasiunea Tatălui faţă de cel care este rănit, căzut sau fără speranţă. De fapt, Isus vine să elibereze de orice sclavie, să deschidă ochii celor orbi, să repună în libertate pe cei oprimaţi (cf. Lc 4,18-19).
În acest program mesianic, Jubileul se dilată şi cuprinde toate formele de oprimare a vieţii umane, devenind astfel o ocazie de har pentru eliberarea celor care se află în închisoarea păcatului, a resemnării şi a disperării, pentru vindecarea de orice orbire interioară care nu ne permite să-l întâlnim pe Dumnezeu şi să-l vedem pe aproapele, pentru a trezi din nou bucuria întâlnirii cu Domnul şi, astfel, pentru a putea relua drumul vieţii sub semnul speranţei.
În acest spirit, încă din 1300 cu bula Papei Bonifaciu al VIII-lea, milioane de pelerini merg la Roma, exprimând cu pelerinajul lor exterior dorinţa unui drum interior de reînnoire, pentru ca viaţa lor cotidiană, chiar şi în mijlocul travaliilor şi al trudelor, să fie din nou cuprinsă şi susţinută de speranţa evangheliei.
De fapt, toţi poartă în inimă o sete de nestins de fericire şi de viaţă deplină şi, în faţa imprevizibilităţii viitorului, nutresc speranţa de a nu sucomba în neîncredere, în scepticism şi în moarte. Şi Cristos, speranţa noastră, vine în întâmpinarea flăcării acestei dorinţe care locuieşte în noi, invitându-ne să redescoperim bucuria întâlnirii cu el, care transformă şi reînnoieşte existenţa.
De aceea, “apare clar că viaţa creştină este un drum, care are nevoie şi de momente forte pentru a hrăni şi a întări speranţa, însoţitoare de neînlocuit care face să întrevedem destinaţia: întâlnirea cu Domnul Isus” (Spes non confundit, nr. 5). Acest moment forte este reprezentat de Jubileu.
Poarta Sfântă care se deschide, în noaptea de Crăciun, este invitaţia de a face o trecere, un paşte de reînnoire, de a intra în acea viaţă nouă care ne este oferită de întâlnirea cu Cristos. Şi încă o dată oraşul Roma va fi cel care va primi numeroşii pelerini care provin din multe părţi ale lumii, aşa cum s-a întâmplat în acel îndepărtat an 1300 cu primul Jubileu al Bisericii Catolice.
În acel eveniment, atâţia pelerini au venit din nord şi, aşa cum afirmă Dante Alighieri, ajungând la Monte Mario, au putut să admire splendoarea Cetăţii Eterne, pe care au dorit-o atât de mult; alţii, venind din sud, au navigat cu mici ambarcaţiuni urcând pe Tibru. În toţi era marea dorinţă de a ajunge repede la Poarta Sfântă şi de a-i trece pragul. În acelaşi mod, fiecare eveniment jubiliar a văzut întâlnindu-se paşii pelerinilor cu frumuseţea oraşului Roma.
Pentru ocazia jubiliară, este mare mobilizarea cu măsuri extraordinare pentru îmbunătăţirea legăturilor stradale, pentru funcţionalitatea mai mare a mijloacelor publice, pentru restaurarea monumentelor şi, în general, pentru modernizarea oraşului; totuşi, dacă este important ca acesta să fie pregătit dintr-un punct de vedere al spaţiului urban, să nu uităm că Jubileul înmânează Romei o vocaţie specială: să fie un spaţiu primitor şi ospitalier faţă de toţi, un laborator de contaminare a diversităţilor şi de dialog între părţi, expoziţie multiculturală care adună, ca într-un mozaic, diferitele culori ale lumii.
Astfel, va putea să fie un oraş cu respiraţie veşnică înrădăcinată într-un trecut glorios, care îşi propune să construiască viitorul: un viitor fără bariere, fără zidurile discriminării şi ale neîncrederii.
Acesta este visul de cultivat: oraşul Roma va arăta întregii lumi frumuseţea deosebită a acelei istorii creştine care l-a forjat şi care se distinge nu numai în splendoarea artei, ci şi mai ales în profeţia primirii şi a fraternităţii.
Aşadar, în fiecare inimă şi de-a lungul fiecărei străzi din acest oraş să răsune cu bucurie cântarea: “Roma nemuritoare de martiri şi de sfinţi nu o vor înfrânge forţa şi teroarea, ci vor domni Adevărul, Iubirea” (Imn pontifical).
(După L’Osservatore Romano, 18 decembrie 2024)
sursa: ercis.ro