Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranţa noastră. 15. Roadele Duhului Sfânt. Bucuria
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
După ce am vorbit despre harul sfinţitor şi despre carisme, aş vrea să mă opresc astăzi asupra unei a treia realităţi legate de acţiunea Duhului Sfânt: “roadele Duhului”. Ce este rodul Duhului? Sfântul Paul oferă o listă în Scrisoarea către Galateni. Scrie el: “Rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea” (5,22). Nouă roade ale Duhului. Dar ce este acest “rod al Duhului”?
Spre deosebire de carisme, pe care Duhul le dă cui vrea şi când vrea pentru binele Bisericii, roadele Duhului – repet: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea – sunt rezultatul unei colaborări între har şi libertatea noastră. Aceste roade exprimă mereu creativitatea persoanei, în care “credinţa lucrează prin iubire” (Gal 5,6), uneori în mod surprinzător şi bucuros. Nu toţi în Biserică pot să fie apostoli, profeţi, evanghelişti; dar toţi, fără deosebire, pot şi trebuie să fie caritabili, răbdători, umili, făcători de pace şi aşa mai departe. Noi toţi, da, trebuie să fim caritabili, trebuie să fim răbdători, trebuie să fim umili, făcători de pace, şi nu de război.
Printre roadele Duhului prezentate de Apostol, îmi place să scot în evidenţă unul, amintind de cuvintele iniţiale din exortaţia apostolică Evangelii gaudium: “Bucuria evangheliei umple inima şi viaţa celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiţi de el sunt eliberaţi de păcat, de tristeţe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naşte şi se renaşte bucuria” (nr. 1). Uneori vor fi momente triste, dar mereu există pacea. Cu Isus este bucuria şi pacea.
Bucuria, rod al Duhului, are în comun cu orice altă bucurie umană un anumit sentiment de plinătate şi de satisfacţie, care face să dorim să dureze pentru totdeauna. Însă ştim din experienţă că asta nu se întâmplă, pentru că totul aici pe pământ trece în grabă. Totul trece în grabă. Să ne gândim împreună: tinereţea: trece în grabă, sănătatea, forţele, bunăstarea, prieteniile, iubirile… Durează o sută de ani? Dar după aceea nu mai durează. De altfel, chiar dacă aceste lucruri nu ar trece repede, după un pic de timp nu mai sunt suficiente, sau chiar devin plictisitoare, pentru că, aşa cum spunea Sfântul Augustin adresându-se lui Dumnezeu: “Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se odihneşte în tine” (Confesiuni, I, 1). Există neliniştea inimii pentru a căuta frumuseţea, pacea, iubirea, bucuria.
Bucuria evangheliei, bucuria evanghelică, spre deosebire de orice altă bucurie, poate să se reînnoiască în fiecare zi şi să devină contagioasă. “Numai graţie acestei întâlniri – sau reîntâlniri – cu iubirea lui Dumnezeu se transformă în prietenie fericită, suntem răscumpăraţi din conştiinţa noastră izolată şi din autoreferenţialitate. […] Acolo se află izvorul acţiunii evanghelizatoare. Pentru că, dacă cineva a primit această iubire care-i redă sensul vieţii, cum poate să stăvilească dorinţa de a o comunica altora?” (Evangelii gaudium, 8). Este caracteristica dublă a bucuriei rod al Duhului: nu numai că ea nu trebuie supusă uzurii inevitabile a timpului, ci se înmulţeşte împărtăşind-o cu ceilalţi! O adevărată bucurie se împărtăşeşte cu ceilalţi şi se “contagiază”.
În urmă cu cinci secole, trăia aici la Roma un sfânt numit Filip Neri. El a intrat în istorie ca sfântul bucuriei. El le spunea copiilor săraci şi abandonaţi din oratoriul său: “Fiilor, fiţi veseli; nu vreau scrupule sau melancolii; îmi este suficient să nu păcătuiţi”. De asemenea: “Fiţi buni, dacă puteţi!”. Însă mai puţin cunoscut este izvorul din care venea bucuria sa. Sfântul Filip Neri avea o atare iubire faţă de Dumnezeu, încât uneori părea că inima îi plesnea în piept. Bucuria sa era, în sensul cel mai deplin, un rod al Duhului. Sfântul a participat la Jubileul din 1575, pe care el l-a îmbogăţit cu practica, menţinută în secret, vizitei la cele Şapte Biserici. În timpul său a fost un adevărat evanghelizator prin bucurie. Şi avea această trăsătură proprie a lui Isus: ierta mereu, ierta totul. Poate că vreunul dintre noi se poate gândi: “Dar eu am făcut acest păcat, şi acesta nu va fi iertat…”. Ascultaţi bine asta: Dumnezeu iartă tot, Dumnezeu iartă mereu. Şi aceasta este bucuria: a fi iertaţi de Dumnezeu. Şi preoţilor şi duhovnicilor le spun mereu: iertaţi tot, nu întrebaţi prea mult, ci iertaţi tot, tot şi întotdeauna.
Cuvântul “evanghelie” înseamnă veste bună. De aceea nu se poate comunica având bot lung şi faţă posomorâtă, ci cu bucuria celui care a găsit comoara ascunsă şi mărgăritarul preţios. Amintim îndemnul pe care Sfântul Paul îl adresa credincioşilor din Biserica din Filipi, şi acum ni-l adresează nouă tuturor: “Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor!” (Fil 4,4-5).
Iubiţi fraţi şi surori, bucuraţi-vă cu bucuria lui Isus în inimă! Mulţumesc.
* * *
Şi să nu uităm martirizatul popor ucrainean. Suferă mult. Şi voi copii, tineri, gândiţi-vă la copiii şi la tinerii ucraineni care suferă în acest timp, fără încălzire, cu o iarnă foarte grea, foarte puternică. Rugaţi-vă pentru copiii şi tinerii ucraineni. Veţi face asta? Vă veţi ruga? Voi toţi. Nu uitaţi. Şi să ne rugăm şi pentru pacea în Ţara Sfântă; Nazaret, Palestina, Israel… Ca să fie pacea, ca să fie pacea. Oamenii suferă mult. Să ne rugăm pentru pace toţi împreună.
Pentru toţi, binecuvântarea mea! Franciscus
sursa: ercis.ro