La sfârşitul anului liturgic, Biserica celebrează solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos Rege, Regele Universului. Ne invită să privim la el, să-l privim pe Domnul, origine şi împlinire a oricărui lucru (cf. Col 1,16-17), a cărui “împărăţie nu va fi distrusă niciodată” (Dan 7,14).
Este o contemplaţie care înalţă şi entuziasmează. Însă dacă după aceea privim în jurul nostru, ceea ce vedem apare diferit, iar în noi pot apărea întrebări neliniştitoare. Ce să spunem despre războaie, despre violenţe, despre dezastrele ecologice? Şi ce să gândim despre problemele pe care şi voi, dragi tineri, trebuie să le înfruntaţi, privind la ziua de mâine: precaritatea muncii, incertitudinea economică şi nu numai atât, diviziunile şi inegalităţile care polarizează societatea? De ce se întâmplă toate acestea? Şi ce putem face să nu fim striviţi de acestea? Este adevărat, este vorba de întrebări dificile, dar sunt întrebări importante.
Pentru aceasta astăzi, în timp ce în toate Bisericile celebrăm Ziua Mondială a Tineretului, eu aş vrea să vă propun în special vouă tinerilor, în lumina cuvântului lui Dumnezeu, să reflectăm asupra a trei aspecte, care ne pot ajuta să continuăm cu curaj pe drumul nostru, prin intermediul provocărilor pe care le întâlnim. Şi aceste aspecte sunt: acuzele, consensurile şi adevărul. Acuzele, consensurile şi adevărul.
Primul: acuzele. Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Isus în situaţia imputatului (cf. In 18,33-37). Este – aşa cum se spune – “la bară”, în tribunal. Îl interoghează Pilat, reprezentantul Imperiului Roman, în care putem vedea reprezentate toate puterile care în istorie oprimă popoarele cu forţa armelor. Pe Pilat nu-l interesează Isus. Însă ştie că oamenii îl urmează, considerându-l un conducător, un învăţător, Mesia, şi procuratorul nu poate permite ca vreunul să creeze dezbinare şi tulburare în “pacea militarizată” din districtul său. De aceea îi mulţumeşte pe duşmanii puternici ai acestui profet lipsit de apărare: îl procesează şi ameninţă că-l condamnă la moarte. Şi lui, care a predicat mereu şi numai dreptatea, milostivirea şi iertarea, nu-i este frică, nu se lasă intimidat, şi nici nu se răzvrăteşte: Isus rămâne fidel faţă de adevărul pe care l-a vestit, fidel până la jertfirea vieţii.
Dragi tineri, poate că uneori vi se poate întâmpla şi vouă să fiţi puşi “sub acuzare” pentru faptul că-l urmaţi pe Isus. La şcoală, între prieteni, în locurile pe care le frecventaţi, poate să fie cel care vrea să vă facă să vă simţiţi în greşeală, pentru că sunteţi fideli faţă de evanghelie şi faţă de valorile sale, pentru că nu vă omologaţi, nu vă aplecaţi să faceţi ca toţi ceilalţi. Însă vouă să nu vă fie frică de “condamnări”, nu vă preocupaţi: mai devreme sau mai târziu, criticile şi acuzele false cad şi valorile superficiale pe care le susţin se revelează prin ceea ce sunt, iluzii. Dragi tinere şi dragi tineri, fiţi atenţi să nu vă lăsaţi îmbătaţi de iluzii. Vă rog, fiţi concreţi. Realitatea este concretă. Fiţi atenţi la iluzii.
Ceea ce rămâne, aşa cum ne învaţă Cristos, este altceva: sunt faptele de iubire. Asta este ceea ce rămâne şi ceea ce face frumoasă viaţa! Restul nu contează. Iubirea concretă în fapte. De aceea, vă repet: nu vă fie frică de “condamnările” lumii. Continuaţi să iubiţi! Dar să iubiţi în lumina Domnului, să vă daţi viaţa pentru a-i ajuta pe ceilalţi.
Şi ajungem la al doilea punct: consensul. Isus afirmă: “Împărăţia mea nu este din lumea aceasta” (In 18,36). Ce vrea să spună Isus cu asta? “Împărăţia mea nu este din lumea aceasta?” De ce nu face nimic pentru a-şi garanta succesul, pentru a-şi atrage simpatia celor puternici, pentru a obţine sprijin pentru programul său? De ce nu face asta? Cum poate crede că schimbă lucrurile ca “înfrânt”? În realitate, Isus se comportă astfel pentru că refuză orice logică de putere (cf. Mc 10,42-45). Isus este liber de toate acestea!
Şi vouă, tineri dragi, vă va face bine să urmaţi exemplul său, nelăsându-vă contagiaţi de mania – astăzi atât de răspândită -, mania de a fi văzuţi, aprobaţi şi lăudaţi. Cel care se las cuprins de aceste fixaţii ajunge să trăiască în preocupare. Se reduce să “dea din coate”, să concureze, să se prefacă, să coboare la compromisuri, să vândă propriile idealuri numai să aibă un pic de aprobare şi de vizibilitate. Vă rog, fiţi atenţi la asta. Demnitatea voastră nu este de vânzare. Nu se vinde! Fiţi atenţi.
Dar Dumnezeu vă iubeşte aşa cum sunteţi, nu aşa cum apăreţi: în faţa lui visele voastre curate valorează mai mult decât succesul şi decât faima – valorează mai mult -, şi sinceritatea intenţiilor voastre valorează mai mult decât consensurile. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cei care, ademenindu-vă cu promisiuni trecătoare, în realitate vor numai să vă instrumentalizeze, să vă condiţioneze şi să vă folosească pentru propriile interese. Fiţi atenţi la instrumentalizări. Fiţi atenţi. Fiţi atenţi să nu fiţi condiţionaţi. Fiţi liberi, dar liberi în armonie cu demnitatea voastră. Nu vă mulţumiţi să fiţi “stele pentru o zi”, stele în social sau în orice alt context! Eu îmi amintesc, odată, de o tânără care voia să se facă văzută – era frumoasă – în ţara mea. Şi pentru a merge la o sărbătoare, s-a machiat total. Eu m-am gândit: “După machiaj, ce rămâne?”. Nu vă machiaţi sufletul, nu vă machiaţi inima; fiţi aşa cum sunteţi: sinceri, transparenţi. Nu fiţi “stele pentru o zi” în social sau în orice alt context. Cerul în care sunteţi chemaţi să străluciţi este mai mare: este cerul iubirii, este cerul lui Dumnezeu, iubirea infinită a Tatălui care se reflectă în atâtea lumini mici: în afectul fidel al soţilor, în bucuria nevinovată a copiilor, în entuziasmul tinerilor, în îngrijirea bătrânilor, în generozitatea celor consacraţi, în caritatea faţă de săraci, în onestitatea muncii. Gândiţi-vă la aceste lucruri, care vă vor face puternici, pe voi toţi tinerii. Aceste lumini mici: afectul fidel al soţilor – lucru frumos -, bucuria nevinovată a copiilor – este o bucurie frumoasă aceasta! -; entuziasmul tinerilor – fiţi entuziaşti, voi toţi! -; îngrijirea bătrânilor. O întrebare: Voi vă îngrijiţi de bătrâni? Mergeţi să-i vizitaţi pe bunici? Fiţi generoşi în viaţa voastră şi caritabili faţă de săraci, în onestitatea muncii. Acesta este firmamentul adevărat, în care să străluciţi ca aştri în lume (cf. Fil 2,15): şi vă rog nu-i ascultaţi pe cei care, minţind, vă spun contrariul! Nu consensurile salvează lumea, nici nu ne fac fericiţi. Ceea ce salvează lumea este gratuitatea iubirii. Şi iubirea nu se cumpără, nu se vinde: este gratuită, este dăruire de noi înşine.
Şi astfel ajungem la al treilea punct: adevărul. Cristos a venit în lume “pentru a da mărturie despre adevăr” (In 18,37), şi a făcut asta învăţându-ne să-l iubim pe Dumnezeu şi pe fraţi (cf. Mt 22,34-40; 1In 4,6-7). De fapt, numai acolo, în iubire, îşi găseşte lumină şi sens existenţa noastră (cf. 1In 2,9-11). Altminteri, rămânem prizonieri ai unei mari minciuni. Şi care este marea minciună? Aceea a “eu”-lui care îşi este suficient sieşi (cf. Gen 3,4-5), rădăcină a oricărei nedreptăţi şi nefericiri. “Eul” care se îndreaptă spre sine însuşi – eu, pe mine, cu mine, mereu “eu” – şi nu are capacitatea de a-i privi pe ceilalţi, de a dialoga cu ceilalţi. Fiţi atenţi la această boală a “eu”-lui îndreptat spre sine însuşi.
Cristos, care este cale, adevăr şi viaţă (cf. In 14,6), despuindu-se de toate şi murind gol pe cruce pentru mântuirea noastră, ne învaţă că numai în iubire şi noi putem trăi, creşte şi înflori în demnitatea noastră deplină (cf. Ef 4,15-16). Altminteri, cum scria unui prieten Fericitul Pier Giorgio Frassati – un tânăr ca voi – nu se mai trăieşte, ci se “trăieşte mediocru” (cf. Scrisoare către Isidoro Bonini, 27 februarie 1925). Noi vrem să trăim, nu să trăim mediocru, şi de aceea ne străduim să mărturisim adevărul în caritate, iubindu-ne aşa cum ne-a învăţat Isus (cf. In 15,12).
Surorilor şi fraţilor, nu este adevărat, aşa cum cred unii, că evenimentele din lume au “scăpat” din mâinile lui Dumnezeu. Nu este adevărat că istoria o fac cei violenţi, cei prepotenţi, cei orgolioşi. Multe rele care ne chinuie sunt lucrare a omului, înşelare a Celui Rău, ci totul este supus, la sfârşit, judecăţii lui Dumnezeu. Cei care îi distrug pe oameni, care fac războaiele, ce faţă vor avea atunci când se vor prezenta în faţa Domnului? “De ce ai făcut războiul acela? De ce ai ucis?” Şi ei ce vor răspunde? Să ne gândim la asta, precum şi la noi. Noi nu facem războiul, noi nu ucidem, dar am făcut asta, asta, asta… Când Domnul ne va spune: “Dar de ce ai făcut asta? De ce ai fost nedrept în asta? De ce ai cheltuit aceşti bani în vanitatea ta?”. Şi pe noi ne va întreba Domnul aceste lucruri. Domnul ne lasă liberi, dar nu ne lasă singuri: deşi ne corectează când cădem, nu încetează niciodată să ne iubească şi, dacă vrem, să ne ridice, ca să putem relua drumul.
La sfârşitul acestei Euharistii, tinerii portughezi vor încredinţa simbolurile Zilei Mondiale a Tineretului tinerilor coreeni: Crucea şi Icoana Maria Salus Populi Romani. Şi acesta este un semn: o invitaţie, pentru noi toţi, să trăim şi să ducem evanghelia în fiecare parte a pământului, fără a ne opri şi fără a ne descuraja, ridicându-ne după fiecare cădere şi neîncetând niciodată să sperăm, aşa cum spune mesajul acestei zile: “Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc” (cf. Is 40,31). Voi, tineri coreeni, veţi primi Crucea Domnului, Cruce de viaţă, semn de victorie, dar nu singură: o veţi primi cu Mama. Este Maria cea care vă însoţeşte mereu spre Isus; este Maria cea care în momentele dificile este alături de Crucea noastră pentru a ne ajuta, pentru că ea este Mamă, ea este Mamă. Este Mama noastră. Gândiţi-vă la Maria.
Să ţinem ochii îndreptaţi spre Isus, pe Crucea sa, şi spre Maria, Mama noastră: astfel, şi în dificultăţi, vom găsi forţa de a merge înainte, fără a ne teme de acuze, fără a avea nevoie de consensuri, cu propria demnitate, cu propria siguranţă că suntem mântuiţi şi că suntem însoţiţi de Mama, Maria, fără a face compromisuri, fără maquillage spiritual. Demnitatea voastră nu are nevoie să fie machiată. Să mergem înainte, bucuroşi de a fi pentru toţi, de a fi în iubire, şi a fi martori ai adevărului. Şi vă rog, nu pierdeţi bucuria. Mulţumesc.
________________
Cuvinte rostite de Sfântul Părinte în timpul transmiterii simbolurilor ZMT
Doresc să vă salut pe voi toţi, tineri prezenţi aici şi tinerii din toată lumea, în manieră deosebită delegaţia venită din Portugalia, unde s-a desfăşurat, anul trecut, Ziua Mondială a Tineretului, şi delegaţia din Coreea de Sud, care o va organiza pe următoarea la Seoul în 2027. Peste puţin timp tinerii portughezi vor înmâna simbolurile ZMT – Crucea şi icoana Maria Salus Populi Romani – tinerilor coreeni. Aceste simboluri au fost încredinţate tinerilor de Sfântul Ioan Paul al II-lea ca să le poarte în toată lumea.
Şi vouă, dragi tineri coreeni, acum vă revine vouă! Ducând Crucea în Asia, voi veţi vesti tuturor iubirea lui Cristos. Să aveţi curaj! Să aveţi curajul de a mărturisi speranţa de care avem nevoie astăzi mai mult ca oricând. Acolo, unde vor trece aceste simboluri, să poată creşte certitudinea iubirii invincibile a lui Dumnezeu şi fraternitatea între popoare. Şi pentru toţi tinerii victime ale conflictelor şi ale războaielor, Crucea Domnului şi icoana Mariei Preasfinte să fie sprijin şi mângâiere.
Franciscus
Sursa: ercis.ro