Domnule preşedinte,
Stimaţi şefi de stat şi de guvern,
Doamnelor şi domnilor,
În numele Papei Francisc, adresez salutări cordiale vouă tuturor şi vă asigur de apropierea sa, de sprijinul său şi de încurajarea sa, aşa încât COP29 să poată reuşi să demonstreze că există o comunitate internaţională dispusă să privească dincolo de particularisme şi să pună în centru binele omenirii şi casa noastră comună, pe care Dumnezeu a încredinţat-o grijii şi responsabilităţii noastre.
Datele ştiinţifice de care dispunem nu permit întârzieri ulterioare şi arată clar că protejarea creaţiei este una dintre problemele cele mai urgente ale timpului nostru. Trebuie să recunoaştem şi că ea este strâns legată cu protejarea păcii.
COP29 se desfăşoară într-un context condiţionat de dezamăgirea crescândă în privinţa instituţiilor multilaterale şi a tendinţelor crescânde de a construi ziduri. Egoismul – individual, naţional şi al grupurilor de putere – alimentează un climat de neîncredere şi diviziune care nu răspunde la nevoile unei lumi interdependente în care va trebui să acţionăm şi să trăim ca membri ai unei familii unice care locuieşte în acelaşi sat global interconectat[1].
“Societatea tot mai globalizată ne face apropiaţi, dar nu ne face fraţi.”[2] Dezvoltarea economică nu a redus inegalităţile. Dimpotrivă, a favorizat prioritizarea profitului şi a intereselor particulare în dauna protecţiei celor mai slabi şi a contribuit la înrăutăţirea progresivă a problemelor ambientale.
Cu scopul de a inversa tendinţa şi de a crea o cultură de respectare a vieţii şi a demnităţii persoanei umane, este necesar să se înţeleagă că îi lovesc pe toţi consecinţele dăunătoare ale stilurilor de viaţă şi să se modeleze împreună viitorul pentru “a face în aşa fel încât soluţiile să fie propuse pornind de la o perspectivă globală şi nu numai în apărarea intereselor unor ţări”[3].
Fie ca principiul de “responsabilităţi comune, dar diferenţiate şi respective capacităţi”[4], să conducă şi să inspire lucrarea din aceste săptămâni. Lăsaţi ca responsabilităţile istorice şi prezente să devină angajări concrete şi clarvăzătoare pentru viitor, în aşa fel încât din aceste săptămâni de lucru să poată rezulta un nou obiectiv colectiv cuantificat de finanţare climatică, printre cele mai urgente ale acestei Conferinţe.
Trebuie făcute eforturi pentru a găsi soluţii care să nu ameninţe ulterior dezvoltarea şi capacitatea de adaptare a multor ţări asupra cărora apasă povara unei datorii economice oprimante. Discutând despre finanţare climatică, este important de amintit că datoria ecologică şi datoria externă sunt două feţe ale aceleiaşi medalii care ipotechează viitorul.
În această optică, doresc să reafirm apelul făcut de Papa Francisc în vederea Jubileului ordinar din anul 2025, adresându-se naţiunilor mai înstărite” ca să recunoască gravitatea atâtor decizii luate şi să stabilească să ierte datoriile ţărilor care niciodată nu vor putea să le restituie. Înainte de mărinimie, este o problemă de dreptate, agravată astăzi de o nouă formă de fărădelege de care am devenit conştienţi: «De fapt, există o adevărată ‘datorie ecologică’, mai ales între Nord şi Sud, legată de dezechilibre comerciale cu consecinţe în domeniul ecologic, precum şi de folosirea disproporţionată a resurselor naturale făcută istoric de unele ţări»”[5].
De fapt, este esenţial a căuta o nouă arhitectură financiară internaţională care să fie centrată pe persoană[6], îndrăzneaţă, creativă şi bazată pe principiile de echitate, dreptate şi solidaritate. O nouă arhitectură financiară internaţională care să poată asigura cu adevărat tuturor ţărilor, în special celor mai sărace şi celor mai vulnerabile la catastrofele climatice, căi de dezvoltare fie de joasă emisie de carbon, fie de înaltă împărtăşire, care să permită tuturor să ajungă la potenţialul deplin şi să vadă respectată propria demnitate. Avem resursele umane şi tehnologice pentru a schimba direcţia şi a urmări cercul virtuos al unei dezvoltări integrale care să fie cu adevărat umană şi inclusivă[7]. Să lucrăm împreună pentru a asigura ca această COP29 să întărească şi voinţa politică să canalizeze resurse spre acest obiectiv nobil pentru binele comun al omenirii de astăzi şi de mâine. Trebuie să regăsim speranţa noastră în capacitatea omenirii, în faptul “că putem mereu să schimbăm direcţia, că putem mereu să facem ceva pentru a rezolva problemele”[8]. Trebuie să ne urăm “ca omenirea de la începuturile secolului al XXI-lea să poată fi amintită, pentru că a asumat cu generozitate propriile responsabilităţi grave”[9].
Reafirm angajarea şi sprijinul Sfântului Scaun în acest efort, în special în domeniul educaţiei la ecologia integrală şi în sensibilizarea faţă de problema ambientală ca “o problemă umană şi socială în sens amplu şi la diferite niveluri”[10], care cere înainte de toate o angajare clară, unde responsabilitatea, dobândirea de cunoştinţe şi participarea fiecărei persoane sunt fundamentale. Nu putem “trece strada privind în cealaltă parte”[11]. Indiferenţa este complice a nedreptăţii. Aşadar, cer ca, ţinând cont de binele comun, să putem demasca mecanismele autojustificării care aşa de des ne paralizează: Ce pot să fac? Cum pot să contribui? Astăzi nu este timp pentru indiferenţă.
Nu ne putem spăla mâinile, rămânând distanţi, nepăsători, dezinteresaţi. Aceasta este adevărata provocare a secolului nostru. Pentru un acord ambiţios, pentru fiecare iniţiativă şi proces menit pentru o dezvoltare cu adevărat inclusivă, vă asigur de sprijinul meu şi de cel al Sfântului Părinte, cu scopul de a aduce o slujire eficace omenirii, în aşa fel încât toţi să ne putem asuma responsabilitatea de a salvgarda nu numai viitorul nostru, ci şi pe cel al tuturor. Mulţumesc.
Sursa: ercis.ro