Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranţa noastră. 13. O scrisoare scrisă cu Duhul Dumnezeului celui viu: Maria şi Duhul Sfânt
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Printre diferitele mijloace cu care Duhul Sfânt realizează lucrarea sa de sfinţire în Biserică – cuvântul lui Dumnezeu, sacramentele, rugăciunea – există unul în mod deosebit şi este evlavia mariană. În tradiţia catolică există acest moto, această zicală: “Ad Iesum per Mariam”, adică “la Isus prin Maria”. Sfânta Fecioară Maria ni-l arată pe Isus. Ea ne deschide uşile, mereu! Sfânta Fecioară Maria este mama care ne duce de mână spre Isus. Sfânta Fecioară Maria niciodată nu se indică pe ea însăşi, Sfânta Fecioară Maria îl indică pe Isus. Şi aceasta este evlavia mariană: la Isus prin mâinile Sfintei Fecioare Maria.
Sfântul Paul defineşte comunitatea creştină “scrisoarea lui Cristos, alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor” (2Cor 3,3). Maria, fiind prima discipolă şi figură a Bisericii, este şi ea o scrisoare scrisă cu Duhul Dumnezeului celui viu. Tocmai pentru aceasta, ea poate să fie “cunoscută şi citită de toţi oamenii” (2Cor 3,2), chiar şi de cel care nu ştie să citească lucrări de teologie, de acei “mici” cărora Isus spune că le sunt revelate misterele Împărăţiei, ascunse celor înţelepţi (cf. Mt 11,25).
Spunând “da”-ul său – când Maria acceptă şi îi spune îngerului: “Da, facă-se voinţa Domnului” şi acceptă să fie mama lui Isus -, este ca şi cum Maria i-ar spune lui Dumnezeu: “Iată-mă, sunt o tăbliţă de scris: Scriitorul să scrie ceea ce vrea, să facă din mine ceea ce vrea Stăpânul a toate”[1]. În acel timp, se obişnuia să se scrie pe tăbliţe cerate; astăzi am spune că Maria se oferă ca o pagină albă pe care Domnul poate să scrie ceea ce vrea. “Da”-ul Mariei spus îngerului – a scris un cunoscut exeget – reprezintă “culmea oricărui comportament religios în faţa lui Dumnezeu, pentru că ea exprimă, în maniera cea mai elevată, disponibilitatea pasivă unită cu promptitudinea activă, golul cel mai profund care este însoţită cu cea mai mare plinătate”[2].
Aşadar, iată cum Născătoarea de Dumnezeu este instrument al Duhului Sfânt în lucrarea sa de sfinţire. În mijlocul şuvoiului interminabil de cuvinte spuse şi scrise despre Dumnezeu, despre Biserică şi despre sfinţenie (pe care foarte puţini, sau nimeni, sunt în măsură să le citească şi să le înţeleagă în întregime) ea ne sugerează două cuvinte pe care toţi, chiar şi cei mai simpli, pot să le rostească în orice ocazie: “Iată-mă” şi “fiat“. Maria este cea care a spus “da” Domnului şi cu exemplul său şi mijlocirea sa ne determină să spunem şi noi “da”-ul nostru lui, de fiecare dată când ne aflăm în faţa unei ascultări de realizat sau a unei încercări de depăşit.
În fiecare epocă a istoriei sale, dar îndeosebi în acest moment, Biserica se află în situaţia în care comunitatea creştină se afla după Înălţarea lui Isus la cer. Trebuie să predice evanghelia tuturor neamurilor, dar este în aşteptarea “puterii de sus” pentru a putea face asta. Şi să nu uităm că în acel moment, aşa cum se citeşte în Faptele Apostolilor, discipolii erau reuniţi în jurul “Mariei, mama lui Isus” (Fap 1,14).
Este adevărat că erau şi alte femei împreună cu ea în cenacol, dar prezenţa sa este diferită şi unică între toate. Între ea şi Duhul Sfânt există o legătură unică şi veşnic indestructibilă care este însăşi persoana lui Cristos, “zămislit de la Duhul Sfânt şi născut din Fecioara Maria”, aşa cum recităm noi în Crez. Evanghelistul Luca evidenţiază în mod voit corespunderea între venirea Duhului Sfânt asupra Mariei la Buna Vestire şi venirea sa asupra discipolilor la Rusalii, folosind unele expresii identice şi într-un caz şi în celălalt.
Sfântul Francisc de Assisi, într-o rugăciune a sa, o salută pe Fecioară ca “fiică şi slujitoare a Regelui preaînalt Tatăl ceresc, mamă a preasfântului Domn Isus Cristos, mireasă a Duhului Sfânt”[3]. Fiică a Tatălui, Mamă a Fiului, Mireasă a Duhului Sfânt! Nu se putea ilustra prin cuvinte mai simple raportul unic al Mariei cu Treimea.
Cu toate imaginile, şi aceasta de “mireasă a Duhului Sfânt” nu trebuie absolutizată, ci luat pentru acel adevăr pe care-l conţine, şi este un adevăr foarte frumos. Ea este mireasa, dar este, mai înainte, discipola Duhului Sfânt. Mireasă şi discipolă. Să învăţăm de la ea să fim docili faţă de inspiraţiile Duhului, mai ales atunci când el ne sugerează să “ne ridicăm în grabă” şi să mergem ca să ajutăm pe cineva care are nevoie de noi, aşa cum a făcut ea imediat ce îngerul a părăsit-o (cf. Lc 1,39). Mulţumesc!
* * *
Şi să nu uităm ţările care sunt în război. Fraţilor şi surorilor, martirizata Ucraina suferă! Să nu uităm Ucraina; să nu uităm Palestina, Israelul, Myanmarul şi atâtea naţiuni care sunt în război. Să nu uităm acel grup de palestinieni mitraliaţi, nevinovaţi… Să ne rugăm pentru pace. Avem atâta nevoie, atâta nevoie de pace!
Pentru toţi binecuvântarea mea!
Franciscus
sursa: ercis.ro