Meditația Zilei

Publicatla 13 November 2024

Miercuri, 13 noiembrie 2024

Sf. Augustina (Livia)

Luca 17, 11-15: “În acel timp, Isus a intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: «Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!» Văzându-i, el le-a spus: «Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!» Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat.”

Multe din minunile săvârșite de Isus se întâmplă în timp ce se parcurge un drum, și nu neapărat la capătul acestuia. Vindecarea leproşilor din Evanghelie se întâmplă în timp ce ei împlinesc îndemnul lui Isus de a parcurge un drum, pentru a se arăta preoţilor. În timp ce apostolii mergeau în drumul lor spre Emaus, Isus li se arată înviat; convertirea Sfântului Paul se petrece în timp ce acesta parcurgea un drum: “în timpul călătoriei, pe când se apropia de Damasc, dintr-odată l-a învăluit o lumină din cer.” (Fapte 9, 3)

Isus ne vindecă atunci când suntem dispuși să facem pași concreți spre a-I împlini cuvântul. Mai mult, chiar dacă văzându-L, nu suntem capabili să-L recunoaștem, El continuă să ne însoțească pe acest drum, ca și pe apostoli.

Sunt pregătit să parcurg drumul vindecării împreună cu Isus?

Rugăciune

Pe-al meu drum eşti călăuza mea,

Mă-nsoţeşti, îmi mângâi inima,

Ştii să schimbi orice durere grea,

Tu nu uiţi să mă iubeşti.

Când, pierdut, simt numai răni şi chin,

Răscolind orice pământ străin

Mă tot chemi la tine ca să vin,

Tu nu uiţi să mă iubeşti.

Exprimaţi-vă opinia