Meditația Zilei

Publicatla 1 November 2024

Vineri, 1 noiembrie 2024

† TOŢI SFINŢII

Ioan 7,9: “… am văzut, o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere, din toate neamurile, triburile, popoarele şi limbile. Ei stăteau în picioare în faţa tronului şi în faţa mielului, îmbrăcaţi cu haine albe şi cu ramuri de palmier în mâini.”

Cei care au semănat în lume cuvântul, iubirea și pacea lui Dumnezeu, stau acum în fața tronului, stau în fața Maiestății Sale Dumnezeiești. Ce răsplată minunată este să stai în preajma celui care este dragostea, bucuria și pacea sufletului tău! Spiritul Sfânt să ne dea puterea și curajul de a ne mărturisi credința în Domnul, pentru ca la sfârșitul vieții pământești să ne bucurăm de vederea tronului și feței Mielului Dumnezeiesc.

Cine este exemplul de sfințenie pentru viața și sufletul meu? Prin tot ceea ce fac în fiecare zi, caut să fiu mai curat, mai bun, mai sfânt?

Rugăciune

Bine fii cuvântat, Doamne, în sfinţii tăi!

Te-adorăm şi te slăvim şi noi în cor cu ei.

Şi vouă, sfinţilor, mărire tuturor,

Fericiţi de-acum mereu, veţi domni cu Dumnezeu.

O, voi, care aţi trecut drept înşelaţi ai lumii,

Acuma fericiţi, zâmbiţi din Paradis,

Acum vă bucuraţi de roada-nţelepciunii

În desfătări de nedescris.

Dar nu uitaţi nicicând că-n biata omenire

În lacrimi şi-ncercări se zbat ai voştri fraţi

Și-n calea spre Cel Sfânt, spre veşnica iubire,

Aşteaptă ca să-i ajutaţi. Amin!

Exprimaţi-vă opinia