| Iubiţi fraţi şi surori,Cu Documentul Final am adunat rodul de ani, cel puţin trei, în care ne-am pus în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu pentru a înţelege mai bine cum să fim Biserică sinodală – este ascultarea Duhului Sfânt – în acest timp. Referinţele biblice, care deschid fiecare capitol, dispun mesajul intersectându-l gesturilor şi cuvintelor Domnului Înviat care ne aminteşte să fim martori ai evangheliei sale, mai întâi cu viaţa decât cu cuvintele. Documentul asupra căruia am exprimat votul nostru este un dar triplu. Mai întâi pentru mine, episcop de Roma. Convocând Biserica lui Dumnezeu în Sinod, eram conştient că am nevoie de voi, episcopi şi martori ai drumului sinodal. Mulţumesc!Şi episcopul de Roma, îmi amintesc asta mie însumi, frecvent, şi vouă, are nevoie să practice ascultarea, ba chiar vrea să practice ascultarea, pentru a putea răspunde cuvântului pe care în fiecare zi îl repetă: “Întăreşte pe fraţii tăi şi pe surorile tale… Paşte oile mele”.Misiunea mea, o ştiţi bine, este să păzesc şi să promovez – aşa cum ne învaţă Sfântul Vasile – armonia pe care Duhul continuă să o răspândească în Biserica lui Dumnezeu, în relaţiile dintre Biserici, în pofida tuturor trudelor, tensiunilor, diviziunilor care marchează drumul său spre manifestarea deplină a împărăţiei lui Dumnezeu, pe care viziunea profetului Isaia ne invită să o imaginăm ca un ospăţ pregătit de Dumnezeu pentru toate popoarele. Toţi, în speranţa să nu lipsească nimeni. Toţi, toţi, toţi! Nimeni în afară, toţi. Şi cuvântul cheie este acesta: armonia. Ceea ce face Duhul, prima manifestare puternică, în dimineaţa de Rusalii, este să armonizeze toate acele diferenţe, toate acele limbi… Armonie. Este ceea ce Conciliul Vatican II învaţă când spune că Biserica este “ca sacrament”: ea este semn şi instrument al aşteptării lui Dumnezeu care deja a pregătit masa şi aşteaptă. Harul său, prin Duhul său, şopteşte în inima fiecăruia cuvinte de iubire. Nouă ni s-a dat să amplificăm glasul acestei şoapte, fără a-l împiedica; să deschidem uşile, fără a ridica ziduri. Cât rău fac femeile şi bărbaţii din Biserică atunci când ridică ziduri, cât rău! Toţi, toţi, toţi! Nu trebuie să ne comportăm ca “împărţitori ai Harului” care îşi apropriază comoara legând mâinile Dumnezeului milostiv. Amintiţi-vă că am început această Adunare sinodală cerând iertare, simţind ruşine, recunoscând că toţi suntem nişte milostiviţi.Există o poezie de Madeleine Delbrêl, mistica din periferii, care îndemna: “Mai ales să nu fii rigid” – rigiditatea este un păcat, este un păcat care uneori intră în clerici, în consacraţi, în consacrate. Vă citesc câteva versuri de Madeleine Delbrêl, care sunt o rugăciune. Ea spune aşa:Pentru că eu cred că tu poate că ai suficient despre oameni care, mereu, vorbesc că îţi slujesc cu expresie de conducători, că te cunosc cu aer de profesori, că ajung la tine cu reguli sportive, că te iubesc aşa cum se iubeşte într-o căsătorie îmbătrânită … Fă-ne să trăim viaţa noastră, nu ca un joc de şah unde totul este calculat, nu ca o partidă unde totul este dificil, nu ca o teoremă care să ne rupă capul, ci ca o sărbătoare fără sfârşit unde întâlnirea ta se reînnoieşte, ca un bal, ca un dans, între braţele harului tău, în muzica ce umple universul de iubire.Aceste versuri pot să devină muzica de fundal cu care să primim Documentul Final. Şi acum, în lumina a ceea ce a reieşit din drumul sinodal, există şi vor exista decizii de luat.În acest timp de războaie trebuie să fim martori de pace, învăţând să dăm formă reală şi convivialităţii diferenţelor. Din acest motiv motiv nu intenţionez să public o “exortaţie apostolică”, este suficient ceea ce am aprobat. În Document există deja indicaţii foarte concrete care pot fi călăuză pentru misiunea Bisericilor, în diferitele continente, în diferitele contexte: de aceea îl pun imediat la dispoziţia tuturor, de aceea am spus să fie publicat. Astfel, vreau să recunosc valoarea drumului sinodal parcurs, pe care prin intermediul acestui Document îl încredinţez sfântului popor credincios al lui Dumnezeu. Cu privire la unele aspecte ale vieţii Bisericii semnalate în Document, precum şi cu privire la temele încredinţate celor zece “Grupuri de Studiu”, care trebuie să lucreze cu liberate, pentru a-mi oferi propuneri, este nevoie de timp, pentru a ajunge la înţelegeri care implică toată Biserica. Aşadar, eu voi continua să-i ascult pe episcopi şi Bisericile încredinţate lor. Acesta nu este modul clasic de a amâna deciziile la infinit. Este ceea ce corespunde stilului sinodal cu care şi slujirea petrină trebuie exercitată: a asculta, a convoca, a discerne, a decide şi a evalua. Şi în aceşti paşi sunt necesare pauzele, tăcerile, rugăciunea. Este un stil pe care-l învăţăm împreună, puţin câte puţin. Duhul Sfânt ne cheamă şi ne susţine în această învăţare, pe care trebuie să o înţelegem ca proces de convertire. Secretariatul General al Sinodului şi toate dicasterele din Curie mă vor ajuta în această misiune. Documentul este un dar oferit întregului popor credincios al lui Dumnezeu, în varietatea exprimărilor sale. Este clar că nu toţi vor începe să-l citească: mai degrabă veţi fi voi, împreună cu atâţia alţii, să faceţi accesibil în Bisericile locale ceea ce el conţine. Textul, fără mărturia experienţei făcute, ar pierde mult din valoarea sa. Iubiţi fraţi şi surori, ceea ce am trăit este un dar pe care nu-l putem ţine pentru noi înşine. Elanul care vine din această experienţă, pentru care Documentul este o reflexie, ne dă curajul de a mărturisi că este posibil să mergem împreună în diversitate, fără a ne condamna unul pe altul. Venim din toate părţile lumii, marcate de violenţă, de sărăcie, de indiferenţă. Împreună, cu speranţa care nu înşală, uniţi în iubirea lui Dumnezeu revărsată în inimile noastre, putem nu numai să visăm pacea, ci să ne angajăm cu toate forţele noastre pentru ca, eventual fără a vorbi mult de sinodalitate, pacea să se realizeze prin procese de ascultare, dialog şi reconciliere. Biserica sinodală pentru misiune, acum, are nevoie ca toate cuvintele împărtăşite să fie însoţite de fapte. Şi acesta este drumul. Toate acestea sunt dar al Duhului Sfânt: el este cel care face armonie, el este armonia. Sfântul Vasile are o teologie foarte frumoasă despre asta: dacă puteţi, citiţi tratatul Sfântului Vasile despre Duhul Sfânt. El este armonia. Fraţilor şi surorilor, fie ca armonia să continue şi când ieşim din această aulă şi Suflul Celui Înviat să ne ajute să împărtăşim darurile primite. Şi amintiţi-vă – sunt tot cuvinte ale lui Madeleine Delbrêl – că “există locuri în care suflă Duhul, dar există un Duh care suflă în toate locurile”. Aş vrea să vă mulţumesc vouă tuturor şi ne mulţumim reciproc. Îi mulţumesc cardinalului Grech şi cardinalului Hollerich pentru munca pe care au făcut-o, celor doi secretari, Nathalie şi San Martín – aţi făcut bine! -, părintelui Batocchio şi părintelui Costa care ne-au ajuta mult! Salut pe toţi aceştia care au lucrat în spatele cortinei şi fără ei n-am fi putut să facem toate acestea. Multe mulţumiri! Domnul să vă binecuvânteze! Să ne rugăm unul pentru altul. Mulţumesc! Franciscus Sursa: ercis.ro |