Meditația Zilei

Publicatla 24 October 2024

Joi, 24 octombrie 2024

Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.

Fil. 3, 8-9: “De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi, ca să-l câştig pe Cristos şi să mă aflu în el.”

Sf. Paul scrie această scrisoare către Filipeni imediat după ce el este asuprit și persecutat pentru angajamentul și acțiunile lui de a răspândi Cuvântul lui Cristos. Chiar și așa, el declară că Cristos e totul pentru el, și că e gata să renunțe la tot, dacă îl are pe Cristos.

Sf. Paul zice “să PIERD toate și să îl CÂȘTIG pe Cristos”. Două verbe care ne atrag atenția, și evidențiază contrastul dintre lucrurile lumești și comoara cerească. Astfel, ne amintește și nouă azi cât este de important să îl avem pe Cristos în centrul vieții noastre ca cea mai de preț comoară, așa cum suntem noi pentru El.

Isus ne îndeamnă clar: “Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură! Adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le distrug şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură! Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.”(Mt. 6, 19-21)

Cum pot să îmi arăt azi devotamentul față de Cristos?

Rugăciune:

“Ia-mi, Doamne și primește

Toată libertatea mea,

Memoria, mintea și voința mea toată;

Tot ce am sau ce posed e din darul Tău;

Ție, Doamne, Ți le înapoiez;

Toate ale tale sunt;

Dispune de ele după bunul tău plac;

Dă-mi numai iubirea și harul Tău

Și mi-e de ajuns.”

(Suscipe – Ignațiu de Loyola SJ)

Exprimaţi-vă opinia