Înainte de încheierea acestei celebrări euharistice, vă mulţumesc vouă tuturor, veniţi să-i onoraţi pe noii sfinţi. Îi salut pe cardinali, episcopi, preoţi, persoanele consacrate, îndeosebi pe fraţii minori şi pe credincioşii maroniţi, pe Misionarii şi Misionarele Consolatei, pe Micile Surori ale Sfintei Familii şi pe Oblatele Duhului Sfânt, precum şi celelalte grupuri de pelerini veniţi din diferite locuri. Un salut deosebit adresez preşedintelui Republicii Italiene, celorlalte delegaţii oficiale şi autorităţilor civile.
Salut grupul numeros de pelerini ugandezi, cu vicepreşedintele ţării, veniţi la şaizeci de ani de la canonizarea martirilor din Uganda.
Mărturia Sfântului Giuseppe Allamano ne aminteşte atenţia necesară faţă de populaţiile mai fragile şi mai vulnerabile. Mă gândesc îndeosebi la poporul Yanomami, în pădurea amazoniană braziliană, între ai cărui membri a avut loc tocmai minunea legată de canonizarea de astăzi. Fac apel la autorităţile politice şi civile, ca să asigure protecţia acestor popoare şi a drepturilor lor fundamentale şi împotriva oricărei forme de exploatare a demnităţii lor şi a teritoriilor lor.
Astăzi celebrăm Ziua Mondială a Misiunilor, a cărei temă – “Mergeţi şi chemaţi-i pe toţi la ospăţ” (cf. Mt 22,9) – ne aminteşte că vestirea misionară este de a duce tuturor invitaţia la întâlnirea festivă cu Domnul, care ne iubeşte şi care ne vrea părtaşi ai bucuriei sale nupţiale. Aşa cum ne învaţă noii sfinţi: “fiecare creştin este chemat să ia parte la această misiune universală cu propria mărturie evanghelică în fiecare ambient” (Mesaj pentru a XCVIII-a Zi Mondială a Misiunilor, 25 ianuarie 2024). Să-i susţinem, cu rugăciunea noastră şi cu ajutorul nostru, pe toţi misionarii care, adesea cu mare sacrificiu, duc vestea luminoasă a evangheliei în fiecare parte a pământului.
Şi să continuăm să ne rugăm pentru populaţiile care suferă din cauza războiului – martirizata Palestina, Israel, Liban, martirizata Ucraina, Sudan, Myanmar şi toate celelalte – şi să invocăm pentru toţi darul păcii.
Fecioara Maria să ne ajute să fim, ca ea şi ca sfinţii, martori curajoşi şi bucuroşi ai evangheliei.
Franciscus
