Ciclu de cateheze. Duhul şi Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranţa noastră. 8. “Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt”. Duhul Sfânt în Faptele Apostolilor
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În itinerarul nostru de cateheză despre Duhul Sfânt şi Biserică, astăzi facem referinţă la cartea Faptele Apostolilor.
Relatarea coborârii Duhului Sfânt la Rusalii începe cu descrierea câtorva semne pregătitoare – vântul puternic şi limbile de foc, dar îşi are concluzia în afirmaţia: “Şi toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt” (Fap 2,4). Sfântul Luca – evanghelistul care a scris Faptele Apostolilor – scoate în evidenţă că Duhul Sfânt este Cel care asigură universalitatea şi unitatea Bisericii. Efectul imediat al faptului de a fi “umpluţi de Duhul Sfânt” este că apostolii “au început să vorbească în alte limbi” şi au ieşit din cenacol pentru a-l vesti mulţimii pe Isus Cristos (cf. Fap 2,4 şu).
Făcând astfel, Luca a voit să scoată în evidenţă misiunea universală a Bisericii, ca semn al unei noi unităţi între toate popoarele. În două moduri vedem că Duhul lucrează pentru unitate. Pe de o parte, împinge Biserica spre exterior, pentru ca să poată primi un număr tot mai mare de persoane şi de popoare; pe de altă parte, o adună în interiorul său pentru a consolida unitatea obţinută. O învaţă să se extindă în universalitate şi să se adune în unitate. Universală şi una: acesta este misterul Bisericii.
Prima dintre cele două mişcări – universalitatea – o vedem în desfăşurare în capitolul 10 din Fapte, în episodul convertirii lui Corneliu. În ziua de Rusalii apostolii l-au vestit pe Cristos tuturor iudeilor şi celor care respectau legea mozaică, oricărui popor ar fi aparţinut. Este nevoie de alte “rusalii”, foarte asemănătoare cu primele, cele din casa centurionului Corneliu, pentru a-i induce pe apostoli să lărgească orizontul şi să doboare ultima barieră, aceea între iudei şi păgâni (cf. Fap 10-11).
La această expansiune etnică se adaugă cea geografică. Paul – se citeşte tot în Faptele Apostolilor (cf. 16,6-10) – voia să vestească evanghelia într-o nouă regiune din Asia Mică; dar, este scris, “au fost opriţi de Duhul Sfânt”; voia să treacă în Bitinia, “dar Duhul lui Isus nu i-a lăsat”. Se descoperă imediat motivul acestor interdicţii surprinzătoare ale Duhului: în noaptea următoare, apostolul primeşte în vis porunca de a trece în Macedonia. Astfel, evanghelia ieşea din Asia nativă şi intra în Europa.
A doua mişcare a Duhului Sfânt – aceea care creează unitatea – o vedem în desfăşurare în capitolul 15 din Fapte, în desfăşurarea aşa-numitului conciliu din Ierusalim. Problema este cum trebuie făcut în aşa fel încât universalitatea obţinută să nu compromită unitatea Bisericii. Duhul Sfânt nu realizează mereu unitatea în manieră rapidă, cu intervenţii miraculoase şi rezolutive, ca la Rusalii. Face asta şi – în majoritatea cazurilor – cu o lucrare discretă, care respectă timpurile şi divergenţele umane, trecând prin persoane şi instituţii, rugăciune şi confruntare. În manieră, am spune astăzi, sinodală. De fapt aşa s-a întâmplat, în Conciliul din Ierusalim, pentru problema obligaţiilor Legii mozaice de impus celor convertiţi de la păgânism. Soluţia sa a fost vestită întregii Biserici cu binecunoscutele cuvinte: “Duhul Sfânt şi noi am hotărât…” (Fap 15,28).
Sfântul Augustin explică unitatea realizată de Duhul Sfânt cu o imagine, devenită clasică: “Ceea ce este sufletul pentru trupul uman, este Duhul Sfânt pentru trupul lui Cristos care este Biserica” (Discursuri, 267, 4). Imaginea ne ajută să înţelegem un lucru important. Duhul Sfânt nu realizează unitatea Bisericii din exterior; nu se limitează să poruncească să fim uniţi. El însuşi este “legătura de unitate”. El este cel care face unitatea Bisericii.
Ca întotdeauna, încheiem cu un gând care ne ajută să trecem de la ansamblul Bisericii la fiecare dintre noi. Unitatea Bisericii este unitatea între persoane şi nu se realizează la măsuţă, ci în viaţă. Se realizează în viaţă. Toţi vrem unitatea, toţi o dorim din adâncul inimii; şi totuşi ea este atât de dificil de obţinut încât, şi în cadrul căsătoriei şi al familiei, unirea şi înţelegerea sunt printre cele mai dificile lucruri de obţinut şi încă şi mai mult de menţinut.
Motivul – pentru care este dificilă unitatea între noi – este că fiecare vrea, e adevărat, ca să se facă unitatea, dar în jurul propriului punct de vedere, fără a se gândi că celălalt care este în faţa lui gândeşte exact acelaşi lucru cu privire la punctul “său” de vedere. Pe această cale, unitatea nu face decât să se îndepărteze. Unitatea de viaţă, unitatea de Rusalii, conform Duhului, se realizează atunci când ne străduim să-l punem în centru pe Dumnezeu, nu pe noi înşine. Şi unitatea creştinilor se construieşte astfel: nu aşteptând ca alţii să ajungă acolo unde suntem noi, ci mişcându-ne împreună spre Cristos.
Să cerem Duhului Sfânt ca să ne ajute să fim instrumente de unitate şi de pace.
* * *
Vă îndemn pe toţi să recitaţi Rozariul în fiecare zi, abandonându-vă încrezători în mâinile Mariei. Ei, mamă grijulie, îi încredinţăm suferinţele şi dorinţa de pace a populaţiilor care îndură nebunia războiului, îndeosebi martirizata Ucraina, Palestina, Israelul, Myanmarul, Sudanul.
Pentru voi toţi binecuvântarea mea!
Franciscus
#ercis.ro