Iubiţi fraţi şi surori,
Mă gândesc la voi şi mă rog pentru voi. Doresc să ajung la voi în această zi tristă. În urmă cu un an a izbucnit fitilul urii; nu s-a stins, ci s-a deflagrat într-o spirală de violenţă, în incapacitatea ruşinoasă a comunităţii internaţionale şi a ţărilor mai puternice de a face să tacă armele şi de a pune capăt tragediei războiului. Sângele curge, curg lacrimile; furia creşte, împreună cu voinţa de răzbunare, în timp ce pare că pe puţini îi interesează ceea ce este mai de folos şi ceea ce vor oamenii: dialog, pace. Nu încetez să repet că războiul este o înfrângere, că armele nu construiesc viitorul, ci îl distrug, că violenţa nu aduce niciodată pace. Istoria demonstrează asta, şi totuşi ani şi ani de conflicte par că nu au învăţat nimic.
Şi voi, fraţilor şi surorilor în Cristos care locuiţi în locurile despre care vorbesc Scripturile, sunteţi o mică turmă lipsită de apărare, însetată de pace. Mulţumesc pentru ceea ce sunteţi, mulţumesc pentru că voiţi să rămâneţi în ţinuturile voastre, mulţumesc pentru că ştiţi să vă rugaţi şi să iubiţi în pofida a orice. Sunteţi o sămânţă iubită de Dumnezeu. Şi după cum o sămânţă, aparent sufocată de pământul care o acoperă, ştie să găsească mereu calea spre înălţime, spre lumină, pentru a aduce rod şi a da viaţă, tot aşa voi nu vă lăsaţi înghiţiţi de întunericul care vă înconjoară, ci, plantaţi în ţinuturile voastre sacre, deveniţi vlăstare de speranţă, pentru că lumina credinţei vă face să mărturisiţi iubirea în timp ce se vorbeşte de ură, întâlnirea în timp ce se răspândeşte ciocnirea, unitatea în timp ce totul se îndreaptă spre contrapoziţie.
Cu inimă de părinte mă adresez vouă, popor sfânt al lui Dumnezeu; vouă, copii ai Bisericilor voastre antice, astăzi “martirice”; vouă, seminţe de pace în iarna războiului; vouă care credeţi în Isus “blând şi smerit cu inima” (Mt 11,29) şi în el deveniţi martori ai forţei unei păci neînarmate.
Astăzi oamenii nu ştiu să găsească pacea şi noi, creştinii, nu trebuie să încetăm s-o cerem de la Dumnezeu. De aceea astăzi i-am invitat pe toţi să trăiască o zi de rugăciune şi de post. Rugăciunea şi postul sunt armele iubirii care schimbă istoria, armele care înfrâng unicul nostru duşman adevărat: duhul răului care alimentează războiul, pentru că este “ucigaş încă de la început”, “mincinos şi tatăl minciunii” (In 8,44). Vă rog să dedicăm timp rugăciunii şi să redescoperim puterea mântuitoare a postului!
Am în inimă un lucru pe care vreau să vi-l spun vouă, fraţilor şi surorilor, dar şi tuturor bărbaţilor şi femeilor de orice confesiune şi religie care în Orientul Mijlociu suferiţi din cauza nebuniei războiului: sunt aproape de voi, sunt cu voi.
Sunt cu voi, locuitori din Gaza, martirizaţi şi epuizaţi, care în fiecare zi sunteţi în gândurile mele şi în rugăciunile mele.
Sunt cu voi, forţaţi să părăsiţi casele voastre, să abandonaţi şcoala şi locul de muncă, să mergeţi în căutarea unei destinaţii pentru a scăpa de bombe.
Sunt cu voi, mame, care vărsaţi lacrimi privindu-i pe copiii voştri morţi sau răniţi, ca Maria văzându-l pe Isus; cu voi, cei mici care locuiţi în marile ţinuturi din Orientul Mijlociu, unde stratagemele celor puternici vă iau dreptul de a intra în joc.
Sunt cu voi, cărora vă este frică să vă ridicaţi privirea în sus, pentru că din cer plouă foc.
Sunt cu voi, care nu aveţi glas, pentru că se vorbeşte atât de mult despre planuri şi strategii, dar puţin despre situaţia concretă a celor care îndură războiul, pe care cei puternici o fac altora; însă asupra lor ameninţă investigaţia inflexibilă a lui Dumnezeu (cf. Înţ 6,8).
Sunt cu voi, însetaţi de pace şi de dreptate, care nu capitulaţi în faţa logicii răului şi în numele lui Isus “îi iubiţi pe duşmanii voştri şi vă rugaţi pentru cei care vă prigonesc” (Mt 5,44).
Vă mulţumesc vouă, fii ai păcii, pentru că mângâiaţi inima lui Dumnezeu, rănită de răul omului. Şi mulţumesc celor care, în toată lumea, vă ajută; lor, care se îngrijesc în voi de Cristos înfometat, bolnav, străin, abandonat, sărac şi nevoiaş, le cer să continue să facă asta cu generozitate. Şi mulţumesc, fraţilor episcopi şi preoţi, care duceţi mângâierea lui Dumnezeu în singurătăţile umane. Vă rog să priviţi la poporul sfânt pe care sunteţi chemaţi să-l slujiţi şi să vă lăsaţi atinsă inima, lăsând, din iubire faţă de credincioşii voştri, orice dezbinare şi ambiţie.
Fraţilor şi surorilor în Isus, vă binecuvântez şi vă îmbrăţişez cu afect, din inimă. Sfânta Fecioară Maria, Regina păcii, să vă păzească. Sfântul Iosif, patronul Bisericii, să vă ocrotească.
Cu fraternitate,
Francisc
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 7 octombrie 2024
@ercis.ro