Prefaţa Papei Francisc, anticipată de cotidianul “Avvenire”, la cartea intitulată “Come Gesù ci ha insegnato. La preghiera dei pellegrini di speranza” [“Aşa cum ne-a învăţat Isus. Rugăciunea pelerinilor de speranţă”] (Edizioni San Paolo) care apare miercuri, 9 octombrie 2024. Textul adună reflecţiile, unele inedite, ale Papei Francisc despre rugăciune.
@Vatican Media
Am învăţat să mă rog de la bunica. Bunica este aceea care m-a învăţat să mă rog şi mi-a dăruit şi devoţiunea către Sfântul Iosif. Apoi părinţii spirituali pe care i-am avut, fie în seminar, fie în Societate, m-au ajutat să merg înainte în experienţa rugăciunii.
Între aceştia aş vrea să-l menţionez pe părintele Miguel Angel Fiorito, un iezuit argentinian, profesor de filozofie, dar şi un entuziast al spiritualităţii. Operele sale au fost publicate acum şi în Italia: un mare maestru spiritual care m-a învăţat să cresc în modul meu de a mă ruga. A făcut atâtea cursuri despre spiritualitate. M-a învăţat să mă rog ca fiu şi nu căutând bomboanele mângâierii: Cum are loc rugăciunea? Cum să ne obişnuim cu rugăciunea? Ce trebuie făcut când există mângâiere sau şi dezolare, când nu există voinţă de a ne ruga? A fost maestru de viaţă spirituală pentru mine. Cu timpul, formarea mea la rugăciune a rămas aceeaşi.
Chiar şi ca papă nu s-a schimbat nimic: mă rog ca întotdeauna, cu ritmurile dintotdeauna. Uneori vreo rugăciune vocală, uneori în faţa Preasfântului Sacrament suport vreun moment de ariditate. Rugăciunea mea a mers înainte în lucrurile frumoase şi cu lucrurile nu atât de frumoase. Uneori mă gândesc că trebuie să mă rog mai mult, asta da. Nu este timp, dar trebuie să mă rog mai mult. Apoi, mereu sunt alipit de Liturgia Orelor, aceasta n-o las niciodată: după-amiază Vesperele, apoi mai târziu oficiul lecturilor, dimineaţa Laudele şi apoi Liturghia. Şi apoi rugăciunea mentală, rugăciunea meditaţiei, când am un pic de timp, încerc să facă un pic de colocviu şi să cer ceva Domnului, dar mi-e teamă că răspunde…
Şi apoi este Tatăl nostru, rugăciunea lui Isus. Acolo este totul! Când discipolii îi cer lui Isus să-i înveţe să se roage, el nu a chemat un catehet pentru a-i instrui la vreo metodologie de rugăciune sau vreun specialist în arta rugăciunii. A spus: “Spuneţi aşa: Tatăl nostru” (cf. Lc 11,2). Tatăl Nostru este rugăciunea universală, rugăciunea fiilor, rugăciunea încrederii, rugăciunea curajului, precum şi rugăciunea resemnării. Este marea rugăciune.
Şi sunt rugăciunile către Maria: şi eu am atâta încredere în Sfânta Fecioară Maria, mă rog mereu coroniţa Rozariului. Îmi place s-o simt aproape, pentru că ea este Mamă şi ne conduce. Există o istorie foarte frumoasă, desigur este o legendă, care ne spune că Sfânta Fecioară Maria îi salvează pe toţi! Este istoria Sfintei Fecioare Maria a pungaşilor, protectoarea tâlharilor. Aceştia fură, dar pentru că o roagă, atunci când moare unul dintre ei, Sfânta Fecioară Maria, care este la fereastra cerului, îi face semn să se ascundă. Şi îi spune să nu meargă la Petru, care nu-l va lăsa să intre. Dar seara, deschide fereastra paradisului şi îl lase să intre pe acolo. Îmi place asta: Sfânta Fecioară Maria este cea care te lasă să intri pe fereastră. Este aproape de contrabandă. Ca la Cana. Domnul nu a avut libertatea de a spune nu. Ea cu Fiul face aşa. Este aşa: atotputernicie rugătoare.
Datorită şi acestei încrederi, la sfârşitul intervenţiilor mele publice, cer mereu să se roage pentru mine. Am nevoie, în această slujire adusă Bisericii, să mă susţină comunitatea. Dacă Biserica nu te susţine cu rugăciunea, tu eşti terminat. Comunitatea trebuie să-l susţină pe episcopul său şi episcopul trebuie să se roage pentru comunitate.
Rugăciunea deschide inima la Domnul şi, când Duhul intră, înăuntru îţi schimbă viaţa. De aceea să ne rugăm, pentru a deschide inima şi a lăsa spaţiul pentru Duhul. Noi îl rugăm pe Isus, pe Tatăl, pe Sfânta Fecioară Maria, dar nu vorbim adesea în rugăciune cu Duhul Sfânt. În schimb, Duhul Sfânt este cel care schimbă inima noastră, intră în inimă şi o schimbă. Tatăl nu ne unge, Fiul nu ne unge. Duhul este cel care ne unge cu prezenţa sa şi ungerea Duhului Sfânt mă face să înţeleg bine realitatea Bisericii şi misterul lui Dumnezeu.
Franciscus