Vineri, 4 octombrie 2024
Sf. Francisc din Assisi **
Psalmul 138,13b-14: “Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată! Lucrările tale sunt admirabile! Și sufletul meu cunoaște bine aceasta!”
Dumnezeu care a creat universul și l-a umplut cu mii și mii de lucruri și ființe minunate, a ales să Iși oglindeacă chipul pe fața omului. Laudă și mulțumire să fie răspunsul nostru la marea iubire a Creatorului. Avându-l exemplu pe Sfântul Francisc din Assisi, să cerem de la Spiritul Sfânt darul recunoștinței față de lucrările minunate ale Domnului, pentru a fi adevărate instrumente ale păcii, iubirii și iertări Sale în lume.
Doamne, se mai vede chipul Tău Dumnezeiesc pe fața mea? Sunt un instrument al păcii Tale, printre semenii mei?
Rugăciune
Doamne, ajută-mă să te găsesc în inima mea
Știu că sunt lucrarea mâinilor tale.
Am simțit atingerea ta blândă
în adierea vântului vara
și în căldura focului iarna.
Îți întâlnesc iubirea în multe feluri.
În goliciunea liniștii
și în plinătatea sunetelor;
În revelații luminate
de lucruri vii, în mișcare și colorate;
În noaptea moartă și întunecată
și în zgomote pline;
În gânduri care se avântă
și sentimente care cad;
În vremuri bune, în vremuri grele,
în înălțimi și adâncimi,
în somn, în trezire,
în fiecare anotimp, în fiecare an,
pe fiecare cale, peste tot,
la fiecare nou trecut,
într-o viață plină, împlinită
sunt înconjurat de iubirea ta.
Mi s-a spus că m-ai creat
precum ești tu.
De ce, atunci, noi doi
gândim atât de diferit?
M-ai făcut ceea ce sunt, Doamne.
Sunt atât de multe lucruri
pe care nu le înțeleg,
atât de multe pentru care
nu pot să-ți mulțumesc.
Tu, care ți-ai oferit cel dintâi iubirea
și mi-ai arătat cum să trăiesc;
Tu, a cărui inimă este revărsată în creație
și regăsită în iertare;
învață-mă să iert
bunătatea ta constantă față de mine.
Michael Moynahan SJ
