Meditația Zilei

Publicatla 27 August 2024

Marți, 27 august 2024

Ss. Monica **; Cezar de Arles, ep.

Matei 23, 23: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor ipocriți! Voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimion, dar lăsați la o parte ce este mai greu din Lege: judecata, îndurarea, credința.”

Isus ne invită azi la un examen al conștiinței, în care să vedem, să înțelegem cât i-am /ne-am dăruit Lui și semenilor noștri și cât am tratat cu superficialitate/indiferență fiecare apropiere de El și de cei apropiați nouă.

Sunt eu dispus să îi dăruiesc lui Cristos tot ceea ce am?

Rugăciune:

„Aleg să respir suflul lui Cristos

care sfințește întreaga viață.

Aleg să trăiesc trupul lui Cristos

care supraviețuiește eroziunii și decadenței păcatului.

Aleg sângele lui Cristos

care mă îmbată de fericire

curgând prin venele și în inima mea.

Aleg apa cea vie izvorâtă din coasta sa

pentru a mă curăța pe mine și lumea întreagă.

Aleg dureroasa agonie a lui Cristos

pentru a da sens tristeților mele pustii

și pentru a da rod durerilor mele.

Te aleg pe tine, bune Isuse, tu știi.

Te aleg pe tine, bunule Domn;

socotește-mă printre victoriile

pe care le-ai dobândit prin rănile-ți amare.

Nu mă socoti niciodată printre cei străini de tine.

Păzește-mă de tot ceea ce dorește să te distrugă.

Poruncește-mi să vin la tine.

Așează-mă printre îngeri și sfinți

să-ți cânt da pentru tot ce ai făcut

slăvindu-te prin tot ceea ce dorești să faci în veci de veci.

Iar în acest timp, Părinte a toate,

păzește-mă de eu-l meu

pentru a-l alege pe Cristos în lume.

Amin.”

Joseph Tetlow SJ

Exprimaţi-vă opinia