Miercuri, 7 august 2024
Ss. Sixt al II-lea; Caietan, pr.
Ieremia 31, 3-4: “De departe mi s-a arătat Domnul: «Te-am iubit cu o iubire veşnică; de aceea te-am atras cu bunătate. Te voi reclădi din nou.»”
Una dintre cele mai frumoase promisiuni ale lui Dumnezeu este iubirea. În Vechiul Testament avem nenumărate declarații de iubire ale lui Dumnezeu pentru poporul Său, pentru cei care respectă și trăiesc în legea Lui. Din iubire, cu bunătate, Dumnezeu ne atrage la El și ne încredințează o misiune, dăruindu-ne și toți talanții de care avem nevoie pentru îndeplinirea acesteia, pentru a ajunge să trăim iubirea pe care El ne-o promite.
Sunt gata să împlinesc misiunea la care Domnul mă atrage cu bunătate?
Rugăciune:
“Aș vrea, Doamne,
să devin sfânt.
Sunt sigur că
nu îndeplinesc toate cerințele
care sunt necesare pentru aceasta.
Nu am hrănit mulțimea flămândă
Mulți dintre cei însetați au rămas însetați.
Nu am vindecat niciun om bolnav
nici nu am săvârșit niciun miracol.
sunt multe lucruri pe care le-am pierdut
și mi-ar plăcea să schimb asta.
atunci când mă uit la dimensiunea listei celor
care au ajuns să fie ai tăi –
mă simt rușinat.
de ce nu aș putea să fac asta?
exista cei care, înainte de-a te întâlni,
trăiau mai departe de tine decât sunt eu astăzi
și, totuși, au reușit.
ce nu fac eu bine?
Mulți dintre cei de pe această listă sunt
speranța mea și consolarea mea
că încă nu este prea târziu
că trebuie să nu renunț,
mai degrabă să tot încerc.
[…]
mi s-a spus
ca Cerul este la fel de mare ca Inima Ta.
Știu că acolo este loc pentru toți.
găsește un colț și pentru mine.
nu caut un loc privilegiat,
pentru mine este de ajuns
să fiu chiar și săracul de la pragul ușii Tale.
nimic mai mult nu cer.
și, fără a fi nerecunoscător,
îți mulțumesc pentru fiecare bunătate,
pentru fiecare semn de atenție
pe care mi le dăruiești în fiecare zi.
Nu, nu trebuie să faci asta,
dar Tu nu renunți. Amin.”
Fragment din “Rugăciune pentru Sfințenie” – Nikola Jurišić
