Joi, 25 iulie 2024
SF. IACOB, ap.
Sf. Valentina, fc. m.; Cristofor, m.
Matei 20, 26-28: “Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie slujitorul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru, aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi!”
Oamenii își măsoară și își numără pierderile și câștigurile, iar să ai locul asigurat la dreapta și la stânga lui Isus în Împărăția Cerurilor este, pentru creștini, cel mai mare câștig. Nu e de mirare că cei doi apostoli încearcă să obțină asta, și nici că mama lor vrea ce e mai bun pentru ei. A avea ambiții, chiar și de aceste proporții, nu e ceva rău; din contră, ambițiile sunt dorințe pentru viitor care ne fac să ne ridicăm din pat și să lucrăm zilnic spre ceva mai bun.
Isus folosește acest episod pentru a schimba total sensul autorității, al puterii și al statutului. “Cine vrea să fie primul, să fie servitorul vostru”(cf. Mt. 20,27). Isus a asociat autoritatea cu dragostea, statutul cu sacrificiul și puterea cu smerenia.
Regele Isus ajunge să fie crucificat între doi tâlhari la stânga și la dreapta sa. Iacob și Ioan vor să aibă parte de Rai fără să trăiască Vinerea Patimilor. Dar până la sfârșitul vieții lor, cei doi apostoli “vor bea din paharul lui Cristos”, murind pentru numele Lui. Așadar, drumul spre cer trece prin cruce întâi, iar ambiția fiecăruia dintre noi ar trebui să fie să bem paharul pe care l-a băut Isus.
Ești dispus să slujești în loc să stăpânești?
Rugăciune:
Sfinte Iacob, care din pricina inimii tale fierbinți și generoase ai fost ales de Isus să fii martor al slavei Sale pe muntele Tabor și al agoniei Sale din Ghetsimani; Tu, al cărui nume este un simbol al luptei și al victoriei: obține-ne putere și mângâiere în războiul nesfârșit al acestei vieți, pentru ca, după ce L-am urmat constant și cu generozitate pe Isus, să fim biruitori în ceartă și să merităm să primim coroana învingătorului în cer. Amin.
Rugăciune către sf. Iacob
