Vineri, 28 iunie 2024
Sf. Irineu, ep. m. înv. **
Matei 8,1-3:“ Când Isus a coborât de pe munte, îl urmau mulţimi numeroase. Şi apropiindu-se un lepros, s-a prosternat înaintea lui, spunând: Doamne, dacă vrei, poţi să mă cureţi. Întinzându-şi mâna, l-a atins spunându-i: Vreau. Curăţă-te! Şi, îndată, lepra lui s-a curăţat.”
Mântuitorul astăzi ne spune simplu și clar că ne așteaptă la El, așa cum suntem noi, încărcați de păcate, boli și suferințe, să mergem să îl căutăm, și El ne va oferi vindecarea și mângâierea Sa dumnezeiască. Astfel, ori de câte ori simțim că păcatul și vina ne copleșesc, căiţi din inimă, să ne aruncăm în genunchi la picioarele lui Cristos, recunoscându-ne păcatele în taina Spovezii, și El ne va oferi iertarea și îndurarea Sa prin cuvintele preotului „Eu te dezleg de păcatele tale”. Aceste cuvinte fiind echivalentul pe plan spiritual al răspunsului dat leprosului: „Vreau, curăţă-te!” Şi atunci omul devine o făptură nouă.
De ce boală suferă sufletul meu? Vreau să mă curăț de boala și de păcatul meu?
Rugăciune:
Ai milă de mine, Dumnezeule,
după marea Ta bunătate,
și, după mulţimea îndurărilor Tale,
şterge fărădelegea mea!
Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea
și curăță-mă de păcatul meu!
Stropește-mă cu isop şi voi fi curat,
spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada!
Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule
şi un Duh drept statornic înnoiește înăuntru meu!
Nu mă alunga de la faţa Ta
şi Duhul Tău Sfânt nu-l lua de la mine!
Dă-mi înapoi bucuria mântuirii Tale
şi întărește-mă cu Duh binevoitor!
Psalmul 51
