Sâmbătă, 15 iunie 2024
Ss. Amos, profet; Abraham, călug.
Matei 5, 37: „Deci cuvântul vostru să fie: da, da; nu, nu. Ceea ce este în plus faţă de acestea este de la Cel Rău.”
Da să fie da, iar nu să fie nu. Evanghelia ne vorbește azi despre importanța onestității cu noi înșine și cu aproapele nostru. Să nu fim creștini cu jumătate de măsură- ci, dacă am ales să Îl urmăm pe Isus, să mergem cu adevărat pe urmele Sale, chiar și pe drumuri dificile, pe timp de furtună, nu doar când cerul e senin. Să nu spunem da, doar ca să fim văzuți bine de ceilalți. Să nu spunem nu, doar pentru că este mai comod.
Isus este exemplul concret de onestitate pură, asumată, activă- DA-ul Său e clar, răsunător și de necontestat. DA-ul Său este spre mărirea Tatălui, prin renunțarea la Sine, ajutarea aproapelui și aplicarea Cuvântului Scripturii.
Să luăm azi decizia de a-L urma pe Isus, spunându-I: Isuse, azi Te aleg pe Tine, aleg să Îți ascult glasul care îmi va îndruma pașii.
Rugăciune:
„Isuse, simt în mine o mare dorință de a-Ți fi pe plac, dar, în același timp, nu mă simt în stare să fac aceasta fără lumina și ajutorul deosebit pe care le pot avea numai de la Tine. Facă-se voia Ta în mine, chiar dacă nu este încă voia mea.”
Sf. Claudiu La Colombiere SJ
