Joi, 23 mai 2024
Sf. Dezideriu, ep. m.
Marcu 9:50: “Sarea este bună. Însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul? Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii!”
Sarea avea un alt scop, foarte util, înainte de descoperirea electricității și a frigiderelor. Nu numai că dădea gust alimentelor, ci și conserva carnea să nu se strice, iar într-o vreme era utilizată ca valută, oamenii plăteau cu bulgări de sare diferite servicii. În Orientul apropiat există expresia “a trăda sarea”, care înseamnă a trăda prietenii, pe stăpân sau pe Dumnezeu. Leonardo da Vinci, în pictura sa din Cina cea de Taină, îl înfățișează pe Iuda în acțiunea de a răsturna sarea, arătându-l astfel simbolic ca trădătorul Mesiei.
Isus a folosit imaginea sării pentru a descrie modul în care ucenicii Săi trebuie să trăiască în lume. După cum sarea purifică, păstrează și dă o aromă bogată mâncării, tot așa și noi, ucenicii lui Cristos, trebuie să fim sare în lume pentru a purifica, păstra și aduce aroma Împărăției dreptății, a păcii, a bucuriei si a milei lui Dumnezeu.
Sunt eu sare care dă aromă în lumea aceasta?
Rugăciune:
Fiți sarea pământului
și căutați comoara credinței.
Fiți lumina lumii,
strălucind în întuneric.
(Cântec din Taizé – Staňte se solí země)
