Vineri, 17 mai 2024
Sf. Pascal Baylon, călug.; Fer. Ioan Scheffler, ep. m.
Ioan 21,15-17: “În acel timp, când li s-a arătat la Marea Tiberiadei, după ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia? El i-a zis: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc. El i-a spus: Paşte mieluşeii mei! El i-a zis iarăşi, a doua oară: Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti? El i-a spus: Da, Doamne, tu ştii că te iubesc. I-a zis: Paşte oile mele! I-a zis a treia oară: Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti? Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi i-a spus: Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc. Isus i-a zis: Paşte oile mele.”
Dacă Isus Cristos ne-ar întreba: Mă iubeşti tu pe Mine, aşa cum l-a întrebat pe Petru, oare ce am răspunde? Îl mai iubim sau nu-L mai iubim pe Mântuitorul? Probabil, cei mai mulţi ar răspunde că au sentimente de dragoste şi de respect pentru Fiul lui Dumnezeu, dar cât de sincere sunt acestea? Să nu uităm că Mântuitorul ne-a iubit mai întâi, și ne-a iubit cu o iubire așa de mare încât și-a dat viața pentru noi. Având ca exemplu această iubire dumnezeiască, să avem curajul să ne mărturisim iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru, atât prin cuvânt cât și prin faptă.
Cum îmi arăt eu iubirea față de Domnul și față de aproapele meu? Când și cui am spus ultima dată “te iubesc!”?
Rugăciune:
Doar în iubire te pot găsi, Dumnezeul meu.
În iubire porțile sufletului meu se deschid larg,
îmi permit să respir aerul nou al libertății și să uit de meschinăria mea.
În iubire întreaga mea ființă înaintează în afara granițelor rigide ale îngustimii și nerăbdării afirmării de sine, care mă fac prizonier al sărăciei și goliciunii mele proprii.
În iubire toate puterile sufletului meu curg spre tine,
nedorind să se întoarcă, ci doar să se piardă complet în tine,
căci prin iubirea ta, tu ești cel mai adânc nucleu al inimii mele,
mai aproape de mine decât îmi sunt eu însumi.
Dar când eu te iubesc, când reușesc să scap din cercul îngust al sinelui și las în urmă agonia neliniștită de întrebări fără răspuns,
când ochii mei orbiți privesc doar de la distanță
și dinafară spre strălucirea ta de neapropiat
și cu atât mai mult când tu însuți, O cel de Neînțeles,
ai devenit prin iubire nucleul cel mai adânc al vieții mele,
atunci pot să mă cufund cu totul în tine, o Dumnezeule misterios
și o dată cu mine toate întrebările mele.
Karl Rahner SJ
