Meditația Zilei

Publicatla 26 April 2024

Vineri, 26 aprilie 2024

Sf. Anaclet, pp.

Ioan 14,6: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.”

Da! pentru noi creștinii, Isus Cristos reprezintă „Calea, Adevărul şi Viaţa”. El este Calea pe care pășind nu vom rătăci niciodată. El este Adevărul ce ne face liberi, limpezindu-ne orice colț al rațiunii care, de multe ori caută infinitul în lucruri finite, cu pasiune infinită. Şi El este Viaţa care ne înnoieşte traiul de zi cu zi, dacă ne rugăm mereu şi ne împărtăşim cât mai des cu Trupul şi Sângele Domnului, pentru ca să-L avem pe El Însuşi, Isus Cristos-Viaţa în noi. În esenţă, din expresia „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” trebuie să înţelegem că prin credinţă şi încredere în cuvântul mântuitor al Fiului lui Dumnezeu, prin strădania fiecăruia dintre noi de a traduce în fapte învățăturile dumnezeiești, iubind și ajutând pe semenii aflați în grele încercări, vom reuşi să trecem peste toate provocările efemerei noastre existențe pământești. Cu Isus Cristos “Calea, Adevărul și Viața” împreună călător prin viața noastră, vom străbate drumul de la întuneric către lumină, de la moarte la viață, de la pământ la cer, iar faptele noastre de iubire, iertare și binefacere vor fi izvoare ale unei vieți autentic creștine.

Isus Cristos este Calea, Adevărul și Viața pentru sufletul meu?

Rugăciune:

Doamne, fă să devenim

mlădițe adevărate și fidele ale viței.

Fă să te acceptăm în viața noastră

așa cum îți face plăcere să vii:

ca Adevăr, de descoperit; ca Viață, de trăit;

ca Lumină, de aprins; ca Iubire, de iubit;

ca și Cale, de parcurs;

ca Bucurie, de dăruit;

ca Pace, de răspândit;

ca Sacrificiu, de oferit familiilor noastre,

aproapelui de lângă noi și celui care este departe.

Maica Tereza de Calcutta

Exprimaţi-vă opinia