Luni, 15 aprilie 2024
Sf. Damian de Veuster, pr.
Sf. m. Crescent
Luca 1,26-38: “Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. (…)
Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea”.
În acest Timp Pascal, evanghelia de astăzi ne oferă o minunată ocazie pentru a pune împreună și a reflecta la cele două Vești Bune ale renașterii și salvării noastre: Întruparea și Învierea Domnului nostru Isus Cristos. EL este viu! În Prunc și în Miel.
Un eveniment, Bunavestire, mediat de Îngerul Gabriel, abil purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, declanșează întreaga lucrare de răscumpărare a omului decăzut, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (cf. Ioan 3,16) Iată cum, prin îngerul mesager, Sfânta Treime intră în viața tinerei fete din Nazaret și i se dezvăluie, implicând-o în marele plan.
Auzind cuvântul lui Dumnezeu, ea crede și Îi permite să lucreze în viața ei. Dumnezeu nu o forțează pe Maria, dar dragostea Lui divină o atinge și o face capabilă să recunoască în ființa ei potențialul de a sluji pe Dumnezeu, de a-I fi de folos. Astfel, ea pune la dispoziția Sa tot ceea ce are: trupul, timpul, inima, mintea, și credința ei, iar Dumnezeu îi dăruiește harul pe care orice femeie evreică și l-ar fi dorit: de a naște pe Mesia. Prin rememorarea acestui mister, Evanghelia de astăzi, ne ajută să înțelegem modul în care Dumnezeu, prin Fiul Său, a devenit o realitate personală, intimă, pentru Maria și, prin aceasta, și pentru noi.
Oricât de sincere ar fi sentimentele, gândurile sau cuvintele mele, nu se pot apropia de profunzimea Scrisorii apostolice Rosarium Virginis Mariae a Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea despre sfântul Rozariu și rolul Fecioarei Maria în viața bisericii și în viețile noastre individuale (16 octombrie 2002, Sf. Ioan Paul al II-lea)
”33. (…) Prima parte a rugăciunii Bucură-te, Marie, de fapt, alcătuită din cuvintele adresate Mariei de către îngerul Gabriel şi de către sfânta Elisabeta, este o contemplaţie în adoraţie a misterului care se realizează în Fecioara din Nazaret. Aceste cuvinte exprimă, să spunem aşa, admiraţia cerului şi a pământului, şi fac, într-un anumit fel, să transpară încântarea lui Dumnezeu însuşi în contemplarea capodoperei sale – întruparea Fiului în sânul feciorelnic al Mariei (…) Repetarea în Rozariu a rugăciunii Bucură-te Marie, ne face părtaşi de încântarea lui Dumnezeu: înseamnă tresăltare de bucurie, uimire, recunoaşterea celei mai mari minuni din istorie. Este împlinirea profeţiei Mariei: “De acum toate popoarele mă vor numi fericită” (cf. Lc 1,48). Centrul de greutate al rugăciunii Bucură-te Marie, ca o legătură între prima şi a doua parte, este numele lui Isus. (…) unicul nume în care ne este dat să sperăm la mântuire (cf. Fap 4,12) – strâns legat de cel al Maicii preasfinte (…) Din relaţia atât de specială cu Cristos, care face din Maria Maica lui Dumnezeu, Theotokos (Θεοτόκος), rezultă, apoi, puterea implorării cu care ne adresăm ei în a doua parte a rugăciunii, încredinţând mijlocirii sale materne viaţa noastră dar şi ceasul morţii noastre.”
Temă de reflecție:
Cum se întâlnesc în inima, în viața mea, Pruncul și Mielul?
Rugăciune:
Isuse, Prunc ceresc, mângâierea sufletului meu, te ador în braţele slujitorului tău credincios, sfântul Anton şi doresc să te cinstesc şi să te iubesc cu aceiaşi dragoste ca a lui. Tu ai voit să vii în braţele sale pentru că el ţi-a ascultat cuvântul şi l-a împlinit cu fidelitate. În acea clipă tu i-ai dăruit atâtea comori cereşti, încât o viaţă întreagă a putut împărţi şi altora din ele.
Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!
Stăpâne Doamne, primește-ne la Cina Ta, a Mielului lui Dumnezeu;
Stăpâne Doamne, dă-ne a Te contempla în inimile noastre;
Stăpâne Doamne, așază-Te pe tronul minții noastre;
Stăpâne Doamne, curăță-ne simțurile;
Stăpâne Doamne, deschide porțile sufletului;
Stăpâne Doamne, îmbăiază-ne în lacrimile fierbinți ale pocăinței;
Doamne Isuse Cristoase, Mielul lui Dumnezeu, rupe pecețile morții, scrie în Cartea Vieții biruința noastră asupra vrăjmașilor noștri și scrie-ne pe frunți mântuirea!
Bucură-te Marie, cea plină de har,
Domnul este cu tine.
Binecuvântată ești tu între femei
și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus.
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu,
roagă-te pentru noi păcătoșii
acum și în ceasul morții noastre.
Amin.
