Luni din Săptămâna Sfântă, 25 martie 2024
Sf. Dismas
Ioan 12,1-11: Ungerea lui Isus în Betánia (Mt 26,6-13; Mc 14,3-9)
Acest pasaj evanghelic, ne descrie un moment de mare sărbătoare lumească pentru unii, de tăcere, contemplație, creștere în credință pentru alții, de mare fățărnicie pentru câțiva, dar mai ales de
pregătire a lui Isus pentru a împlini Voia Tatălui.
În casa lui Lazăr era mare agitație. Casa era plină de musafiri, pe care cei trei frați i-au invitat în cinstea lui Isus, dorind să-și arate iubirea, prețuirea și recunoștința pentru învierea lui Lazăr. Nu au
organizat o simplă cină între prieteni, ci un „ospăț”, la care, în afară de musafiri (Isus și discipolii săi), s-au adunat oameni de toate felurile, unii sinceri, alții mai puțin, dar cu toții erau curioși să-i vadă
împreună pe Isus și pe Lazăr. Și văzându-i, credeau, se converteau. Frații și-au împărțit rolurile. Lazăr se ocupa de Cel mai iubit dintre musafiri și, împreună cu El, dădea mărturie despre Minunile și
Puterea lui Dumnezeu. Surorile rezolvau restul treburilor pentru ca ospățul să fie pe măsura Musafirului. Marta coordona desfășurarea evenimentului, fiind atentă ca nimic să nu știrbească strălucirea evenimentului. Poate că i-ar fi prins bine ajutorul surorii sale, dar Maria a ales să dea valoare musafirului printr-un altfel de gest. Pentru ea, Isus nu era doar prietenul fratelui ei sau un învățător sau un făcător de minuni, ci era Persoana prin care ea a simțit puterea și bunătatea Dumnezeului Atotputernic.
Recunoștința nemărginită și respectul se unesc în inima ei și o îndeamnă să dăruiască, la rândul ei, ceva ce nu poate fi ușor procurat, comoara pe care a păzit-o mult timp pentru a fi folosită în caz de nevoie. Ea s-a gândit că nicio valoare nu-i prea scumpă pentru a fi oferită lui Isus. Vrea să-I arate astfel că inima sa îi aparține pentru că, prin El, Dumnezeu cel Iubitor și Puternic s-a îndurat de fratele lor. Cei prezenți nu au înțeles nimic din gestul ei. Conform obiceiului, o picătură de nard ar fi fost suficientă ca să-și arate respectul față de un musafir, dar ea „risipise” un vas întreg… Și au început să comenteze, fiecare după mintea sa. Iuda, ispitit în firea sa de hoț, începe să vorbească, smintindu-i pe mulți: Ce risipă fără sens! Calculați numai …. Și mulți au început să calculeze. Oare de ce nu au înțeles nimic? Pentru că nu înțelegeau ce se petrece în inima Mariei. Poate că ei veniseră să vadă doar minunea, dar nu au fost atinși de prezența lui Isus. Ori pentru Maria, Isus a fost singurul musafir important; ceilalți nu au contat deloc. Ei vedeau doar gesturile ei exterioare, dar nu vedeau ceea o determinase în inima ei să acționeze astfel. Vedeau doar o femeie, la picioarele lui Isus, risipind nard prețios și ștergând cu părul ei picioarele Lui. Ei nu vedeau și nu înțelegeau pentru că Isus nu însemna același lucru pentru ei. Cu atât mai mult, nu ar fi putut să înțeleagă ce era în inima lui Isus. Cuvintele Sale au pentru noi, cei din prezent, cu totul altă valoare decât pentru evreii care erau atunci de față. Noi știm cum s-a petrecut răscumpărarea noastră, știm ce însemnau cuvintele lui Isus, dar acei oameni nu o știau în felul în care știm noi. Singură Maria a fost diferită de ceilalți. Doar ea a fost condusă de Spiritul Sfânt într-un alt mod, ea a fost singura pe care Dumnezeu a ales-o și a inclus-o în planul mântuirii noastre pentru că inima ei era deschisă și toată ființa ei era pregătită să se unească cu Isus, chiar în suferință, chiar pe cruce, pregătind misterul ungerii cu nard. Mireasma i-a învălui pe toți cei care erau prezenți, dar singură Maria, care era aproape de Isus, a făcut ceea ce aștepta El, ceea ce putea fi făcut doar în acel moment. Ea a ascultat de Dumnezeu devenind, astfel, un instrument în mâna Sa puternică.
Noi, cei care dorim să fim asemenea Mariei, ce să facem?
Să lăsăm Spiritul lui Dumnezeu să ne atingă și să ne călăuzească astfel încât să nu ne înmulțim greșelile, ispitele și păcatele care ne țin departe de Isus. Sunt lucruri care pot fi făcute doar o singură
dată. Ne spune Isus în evanghelia de astăzi, ne spune Tatăl atât de frumos prin Cartea Eclesiastului, 3,1-2,9-11:
1 Pentru toate există o vreme şi un timp, pentru toate cele plăcute sub ceruri.
2 Este un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri;
