Vineri, 8 martie 2024
Sf. Ioan al lui Dumnezeu, călug. *
Marcu 12, 28b-34: “În acel timp, unul dintre cărturari s-a apropiat de Isus şi l-a întrebat: “Care este prima dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: “Prima este: «Ascultă Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta!» A doua este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!» Nu este nicio altă poruncă mai mare decât acestea.”
A-l iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea noastră înseamnă că dragostea noastră pentru El ar trebui să fie supremă, mai presus de dragostea pentru oricine altcineva şi pentru orice altceva, deoarece El este temelia întregii noastre fiinţe, a existenţei noastre şi a oricărui alt lucru. Atunci când îl iubești pe Dumnezeu astfel, știi că tot ce trebuie să faci este să te încrezi în El; nu îţi cerea Dumnezeu să îl iubeşti astfel, dacă nu te iubea El întâi cu o dragoste peste măsura cu care putem noi iubi. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi precedă existenţa noastră, întrucât planul de mântuire a fost făcut cu mult înainte de „întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Cât de binecuvântaţi suntem că Dumnezeu este, într-adevăr, un Dumnezeu al dragostei – o dragoste atât de mare, încât a mers pentru noi până la Cruce, o dragoste care se jertfeşte şi în virtutea căreia El „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8). Dragostea Lui ne dezvăluie valoarea noastră, iar valoarea noastră se regăsește în cea a vieţii Fiului lui Dumnezeu, în mântuirea primită ca dar!
Chemarea de a-i iubi pe ceilalţi ca pe noi înşine implică o atitudine de acceptare, pașnică și plină de compasiune față de propria persoană și față de oamenii din jurul nostru. Neglijarea sinelui, ura faţă de tine însuţi şi sentimentul de respingere al propriei persoane – toate acestea nu fac parte din planul lui Dumnezeu pentru noi-. Este posibil ca, prin felul în care ne tratăm pe noi înşine sau în care permitem altora să ne trateze, să-i producem suferință lui Dumnezeu. Totodată, iubindu-i pe cei care sunt reflectarea chipului Său, înseamnă să te uiți cu plăcere la ei, să nu cauți automulțumirea, ci să-ți deschizi inima și să faci altora loc în ea, să privești cu ochi curați și cu inimă curată. Cum ne invită Dumnezeu să ne împărtășim dragostea? Oare nu putem spune “omul, îmi ești drag” – cu un zâmbet, cu un gest de împăcare, o strângere de mână, cu un cuvânt de apreciere, cu o îmbrățișare, cu un sărut, cu o floare, prin mii de mici atenții din nou, în fiecare zi. Să medităm astăzi la modul în care îl iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru.
Rugăciune:
Doamne, ajută-mă să te iubesc astăzi un pic mai mult decât ieri, iar mâine un pic mai mult decât astăzi.
Amin!
