Luni, 4 martie 2024
Sf. Cazimir, rege *
Luca 4,24-30: “În acel timp, când a venit la Nazaret, Isus le-a spus celor din sinagogă: “Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa; şi adevărat vă spun că multe văduve erau în Israel în zilele lui Ilie, când cerul a fost închis timp de trei ani şi şase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată ţara, dar Ilie nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe timpul profetului Elizeu, dar nimeni dintre ei n-a fost curăţat, decât doar Naaman sirianul”. Auzind acestea, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. Ridicându-se, l-au scos afară din cetate şi l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo. Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat”.
Acest pasaj evanghelic, pus în legătură cu versetele anterioare (Lc 4,20-23) și cu lectura I, din Cartea a doua a Regilor (5,1-15a), ne invită la o Liturghie a Cuvântului celebrată de Isus în satul Său natal, Nazaret.
Nazarinenii Îl ascultau cu atenție, curioși, deoarece știind cine era, așteptau ca după terminarea lecturii din Cartea lui Isaia, Isus să săvârșească și pentru ei minuni și vindecări. Însă Isus cunoscându-le gândurile, firea, dar mai ales păcatele, face cu totul altceva: le dezvăluie Adevărul despre Sine și despre ei. Atunci, dintr-odată, nazarinenii au fost cuprinși de furie (cum și noi suntem mereu) și, orbiți de ea au trecut la acțiune.
Ce credea acel sărăntoc, fiul tâmplarului, că are dreptul să le vorbească așa, să le ceară lucruri imposibile? Ce schimbare teribilă în atitudinea lor: în sinagogă, în fața lui Dumnezeu, ei, cei religioși și drepți, cer pedepsirea lui Isus pentru blasfemia de a se numi Mesia și pentru faptul că a îndrăznit să-i compare cu păgânii pe care-i consideră mai buni decât ei. Isus, văzând că nu înțelegeau, a vrut să-i ajute prin exemplu concret, asemeni unui dascăl bun ce își ajută elevii să înțeleagă ceva dificil.
Povestea vindecării lui Naaman, un păgân din Siria, care, conștientizând că este grav bolnav, a ascultat de sfatul slujnicei și, cu încredere în promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o prin ființa aceea inferioară lui, pornește în căutarea Lui.
La început nu știa decât că este bolnav, dar spera să se vindece, avea încrederea că se va vindeca. Abia la sfârșit, după ce a trecut prin încercări și ispite, și în ciuda faptului că cererile profetului Elizeu i se păreau lipsite de logică, încrederea s-a transformat în credință. Naaman a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu și l-a împlinit. Asta vroia Isus să le spună nazarinenilor: doar aceia se pot vindeca și primi o viață nouă care aud, ascultă și împlinesc voia lui Dumnezeu în viețile lor. Dar nazarinenii s-au înverșunat și mai tare pentru că aveau inimile împietrite. Furia, convingerea că ei sunt buni așa cum sunt, mai buni decât păgânii, trufia de religioși zeloși i-a făcut surzi, orbi, neputincioși. Pentru că nu și-au ajustat gândirea și acțiunile la Cuvântul ascultat și nu au dorit să se schimbe, nu puteau fi ajutați.
Pe NOI ne urmăresc aceleași ispite și păcate ca ale nazarinenilor.
Ne regăsim perfect în istoria lor. Isus și din viețile noastre iese fără să ne mai adreseze vreun cuvânt. În fața răului, a păcatului premeditat, nerecunoscut, nerevendicat Dumnezeu rămâne absent și tăcut. Își întoarce fața de la noi, nu ne mai dăruiește harul și binecuvântarea Sa, iar noi rămânem pe drum doar cu chipul nostru lepros, care ne rânjește din oglindă. Nici nouă nu ne place ca Dumnezeu să ne pună oglinda în față, dar nici lui Dumnezeu nu-i plac oamenii prefăcuți sau oamenii care se opresc la suprafață, la stratul de fard, ruj și rimel al credinței. Un pic de make-up de duminică sau de sărbători nu este suficient pentru a trăi împreună cu El, dar un model ca Naaman, oferit direct de Domnul nostru Isus, este sigur Calea spre Adevăr și Viață.
Temă de reflecție:
Cum reacționez când Adevărul Evangheliei atinge imaginea pe care o am despre mine?
De ce numai Naaman? De ce nu și eu?
Rugăciune:
Isuse Mântuitorule, Fiul lui Dumnezeu,
Ajută-mă!
Ajută-mă, ca asemenea lui Naaman, să răspund chemării Tale cu smerenie, ascultare, încredere, dar mai ales prin căință pentru păcatele care mă țin departe de Tine.
Primește-mă, Isuse, sub crucea Ta și spală-mă ca să fiu din nou curată și vie.
Act de căință
Doamne Dumnezeul meu, mă căiesc din toată inima de toate păcatele mele și le urăsc mai mult decât orice lucru, pentru că prin ele am pierdut harul Tău și Împărăția cerurilor și m-am făcut vrednic de pedeapsa veșnică a iadului. Dar mai mult mă căiesc pentru că, păcătuind, Te-am mâniat pe Tine, Părintele meu, Mântuitorul meu și Dumnezeul meu, atât de mare și atât de bun. Pentru aceasta mă hotărăsc, cu ajutorul Tău, să nu mai păcătuiesc și să fug de orice prilej de păcat.
Amin
