Meditația Zilei

Publicatla 28 February 2024

Miercuri, 28 februarie 2024

Sf. Roman, abate; Fer. Antonia, călug.

Matei 20,26-28: “Între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul vostru aşa cum Fiul Omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi!”

Cuvintele lui Isus reprezintă o chemare la slujire, în adevăr.

Împlinirea o vom găsi doar în dăruire, căci dăruirea implică iubire; dar pentru a ne dărui în mod gratuit și liber, trebuie să experimentăm mai întâi, întâlnirea personală cu Domnul, singurul care ne iubește deplin, așa cum suntem. Întâlnirea cu El în rugăciune, în profunzimea inimii, ascultarea Cuvântului Său în tăcere și adorație, abandonarea în brațele Sale și primirea planurilor Sale pentru noi sunt realități care transformă totul în viața umană. Doar astfel putem pătrunde cuvintele care descoperă esența iubirii și a dăruirii Sale, El, modelul suprem al oricărui ucenic adevărat: „Fiul Omului va fi dat pe mâinile arhiereilor şi al cărturarilor, îl vor condamna la moarte, îl vor da pe mâinile păgânilor ca să fie batjocorit, biciuit şi răstignit, dar în a treia zi va învia!”(Matei 20,18-19) Prin jertfa iubirii Sale am primit mântuirea.

Rugăciune:

Părinte bun şi sfânt, binevoieşte a-mi da o inteligenţă care să Te înţeleagă, o inimă care să Te simtă, un suflet care să Te primească, o perseverenţă care să Te caute, o înţelepciune care să Te găsească, un duh care să Te cunoască, o inimă care să Te iubească, un gând care să fie îndreptat spre Tine, o lucrare care să Te preamărească, un auz care să Te asculte, ochi care să Te privească, o limbă care să Te mărturisească, un cuvânt care să-Ți placă; o răbdare care să Te urmeze, o statornicie care să Te aştepte, un sfârşit bun şi prezenţa Ta sfântă, învierea, răsplata şi viaţa veşnică.

Amin.

Exprimaţi-vă opinia