Vineri, 23 februarie 2024
Sf. Policarp, ep. m.
Ezechiel 18,21-28: “Aşa zice Domnul: “Dar cel rău care se întoarce de la păcatele pe care le-a săvârşit şi păzeşte toate hotărârile mele, face judecată şi dreptate, va trăi şi nu va muri. Niciuna dintre răutăţile pe care le-a făcut nu-i vor fi amintite, ci în dreptatea pe care o face va trăi. Doresc eu moartea celui rău? – oracolul Domnului. Oare nu doresc să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască? […] Voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă». Ascultaţi, voi, casă a lui Israel: oare calea mea nu este dreaptă? Sau poate căile voastre nu sunt drepte. Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască. Pentru că a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri.”
Calea arătată de Dumnezeu este însuși Isus Cristos, și doar cel care îl iubește și urmează pe Fiul se află pe această cale dreaptă. Astfel, să căutăm mereu compania lui Isus, dar mai ales când suferim o nedreptate, simțim că suntem abandonați și triști, sau suntem copleșiți de probleme și necazuri; ajutorul nostru este El, Isus Cristos – CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA. Să cerem de la Spiritul Sfânt să ne lumineze gândurile pentru a putem alege CALEA cea dreaptă, care duce la fericirea paradisului veșnic.
Îndeplinesc hotărârile lui Dumnezeu, încât să pot spune că mă aflu pe calea cea dreaptă?
Rugăciune:
Tu ești cu adevărat drept, Doamne,
dacă mă confrunt cu Tine;
dar, Doamne, ceea ce invoc este drept.
De ce prosperă calea celor păcătoși?
și de ce trebuie ca toată osteneala mea
să se încheie cu dezamăgire?
Tu Îmi ești dușman, Tu, prietenul meu,
Cum poți mai rău, mă întreb,
decât ai făcut-o deja,
să mă înfrângi? Nerozii și robii plăcerii
produc în timpul liber
mai multă bogăție decât mine care,
Doamne, îmi ofer viața pentru cauza ta.
Iată, diguri și desișuri acum atât de înfrunzite!
Dantelate din nou cu asmățui tocit
și rafale proaspete de vânt.
Păsările construiesc – dar eu nu; nu, doar adun,
Eunuc al timpului, fără să dau
naștere unei lucrări deșteptătoare.
Pentru mine, Domn al focului,
trimite ploaie rădăcinilor mele.
(Gerard Manley Hopkins SJ)
