Joi, 22 februarie 2024
CATEDRA SF. AP. PETRU
Sf. Margareta din Cortona, călug
Matei 16, 15-18: “El le-a spus: “Dar voi cine spuneţi că sunt?” Atunci Simon Petru a luat cuvântul şi a zis: “Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” Isus, luând cuvântul, a spus: “Fericit eşti Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui.”
Tema identității este foarte prezentă în acest pasaj evanghelic. Dacă în Vechiul Testament Dumnezeu îi spunea lui Moise “Eu Sunt Cel Care Sunt” (Exod 3, 14), iată că în evanghelie Isus vrea să afle de la ceilalți care e identitatea Sa în lume. Iar când se adresează direct apostolilor, Simon este iarăși cel care acționează, ia cuvântul și îi răspunde. Prin reacția sa, putem deduce că Isus îi vede atunci credința și îl transformă.
În aramaică, cuvântul folosit de Isus aici, adică „kepha” poate însemna atât „piatră”, cât și numele „Petru”. Isus îl face pe Simon să înțeleagă sensul noii identități pe care i-a dat-o, aceea de ”Petru”: credința pe care tocmai a manifestat-o este ”piatra” de nezdruncinat pe care Fiul lui Dumnezeu vrea să construiască Biserica sa, Comunitatea sa. Biserica merge înainte și astăzi pe credința lui Petru, pe acea credință pe care Dumnezeu o recunoaște, pe care Isus o recunoaște și îl face capul Bisericii. Ulterior, Petru scrie în scrisorile sale să ne apropiem și noi de Isus, piatra cea vie, tot ca niște pietre vii zidite într-o casă spirituală (1 Petru 2, 4-5), pentru a ne primi și noi misiunea și identitatea de fii ai lui Dumnezeu și pietre în biserică.
Credința în Cristos ne transformă în pietre spirituale. Isus ne testează pe fiecare dintre noi cu aceeași întrebare: Dar voi cine spuneţi că sunt?
Rugăciune:
Isuse, simt în mine
o mare dorință de a-ți fi pe plac,
dar, în același timp,
nu mă simt în stare să fac aceasta
fără lumina și ajutorul deosebit
pe care îl pot avea numai de la tine
Facă-se voia ta în mine –
chiar dacă nu este încă voia mea.
(Sf. Claudiu La Colombière SJ)
