Iubiți frați și surori, bună ziua!
Astăzi, prima duminică din Postul Mare, Evanghelia ni-l prezintă pe Isus ispitit în pustiu (cf. Mc 1,12-15). Textul spune: „Iar în pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana”. Și noi, în Postul Mare, suntem invitați să „intrăm în pustiu”, adică în tăcere, în lumea interioară, în ascultarea inimii, în contact cu adevărul. În pustiu – adaugă Evanghelia de astăzi -, Cristos „era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau” (v. 13). Fiare și îngeri erau compania Sa. Dar, într-un sens simbolic, sunt și compania noastră: de fapt, când intrăm în pustiul interior, putem să întâlnim acolo fiare și îngeri.
Fiare. În ce sens? În viața spirituală putem să le gândim ca patimile dezordonate care dezbină inima, încercând să o posede. Ne dau sugestii, par seducătoare, dar, dacă nu suntem atenți, riscă să ne distrugă. Putem da nume acestor „fiare” ale sufletului: diferitele vicii, dorința de bogăție, care închide în calcule și în insatisfacție, vanitatea plăcerii, care condamnă la neliniște și la singurătate, de asemenea aviditatea de faimă, care generează nesiguranță și o nevoie continuă de confirmări și de protagonism. Să nu uităm aceste lucruri pe care le putem întâlni înăuntru: dorință de bogăție, vanitate și aviditate. Sunt ca niște „fiare sălbatice” și ca atare trebuie calmate și combătute: altminteri, ne devorează libertatea. Și Postul Mare ne ajută să intrăm în pustiul interior pentru a corecta aceste lucruri.
Și după aceea, în pustiu erau îngerii. Ei sunt mesagerii lui Dumnezeu, care ne ajută, ne fac bine; de fapt, caracteristica lor conform Evangheliei este slujirea (cf. v. 13): exact contrariul posesiei, tipică patimilor. Slujirea împotriva posesiei. Duhurile îngerești amintesc gândurile și sentimentele bune sugerate de Duhul Sfânt. În timp ce ispitele ne sfâșie, inspirațiile divine bune ne unifică și ne fac să intrăm în armonie: liniștesc inima, insuflă gustul de Cristos, „savoarea cerului”. Și pentru a percepe inspirația lui Dumnezeu, trebuie intrat în tăcere și în rugăciune. Și Postul Mare este timpul pentru a face aceasta.
Putem să ne întrebăm, mai întâi: care sunt patimile dezordonate, „fiarele” care se agită în inima mea? Al doilea: pentru a permite glasului lui Dumnezeu să îmi vorbească la inimă și să o păzesc în bine, mă gândesc să mă retrag un pic în „pustiu”, încerc să dedic în timpul zilei vreun spațiu pentru aceasta? Sfânta Fecioară, care a păstrat cuvântul și nu s-a lăsat atinsă de ispitele celui rău, să ne ajute pe drumul Postului Mare.
