Sâmbătă, 13 ianuarie 2024
Sf. Ilarie, ep. înv. *
Marcu 2,15: „În timp ce era la masă în casa lui, mulţi vameşi şi păcătoşi stăteau la masă împreună cu Isus şi discipolii lui, pentru că mulţi îl urmau.”
Isus ne cheamă pe fiecare dintre noi cu acel îndemn: „Urmează-Mă!”, indiferent de statutul social, economic, spiritual, pentru că suntem toți copiii Tatălui. Diferențele și (pre)judecățile umane sunt cele care ne dezbină, dar Isus e Cel care ne unește. Să Îl urmăm și să Îl invităm la masă, în casele noastre, în sufletele noastre azi, mâine și în fiecare zi.
Rugăciune:
„Doamne Cristoase, ajută-ne să vedem ceea ce ne aduce împreună, nu ceea ce ne separă. Pentru că atunci când vedem doar ceea ce ne separă, prea des conștientizăm ceea ce e-n neregulă cu ceilalți. Le vedem doar greșelile și slăbiciunile, interpretându-le faptele ca venind din răutate sau ură mai degrabă decât din frică. Chiar confruntat fiind cu răul, Doamne, ne-ai iertat și Te-ai jertfit mai degrabă decât să cauți răzbunare. Învață-ne să facem și noi la fel prin puterea Spiritului Tău.”
(William Breault SJ)
