sediul Dicasterului pentru Doctrina Credinței (foto: Vatican Media)
18.12.2023, Vatican (Catholica) – Atunci când două persoane solicită o binecuvântare, chiar dacă situația lor de cuplu este „iregulară”, va fi posibil ca slujitorul hirotonit să consimtă. Cu toate acestea, acest gest de apropiere pastorală trebuie să evite orice element care să semene câtuși de puțin cu un ritual de căsătorie. Este ceea ce afirmă Declarația „Fiducia supplicans” privind semnificația pastorală a binecuvântărilor, publicată astăzi de Dicasterul pentru Doctrina Credinței și aprobată de Papa Francisc.
Documentul explorează tema binecuvântărilor, făcând distincție între cele rituale și liturgice și cele spontane, mai apropiate de semnele de devoțiune populară. Tocmai în această a doua categorie se ia acum în considerare posibilitatea de a-i primi chiar și pe cei care nu trăiesc conform normelor doctrinei morale creștine, dar care cer cu smerenie să fie binecuvântați. Au trecut 23 de ani de când fostul „Sfânt Oficiu” a publicat o Declarație (ultima a fost în august 2000 cu „Dominus Jesus”), Declarațiile fiind documente de importanță doctrinară.
„Fiducia supplicans” începe cu introducerea prefectului, Cardinalul Victor Fernandez, care explică faptul că Declarația ia în considerare „sensul pastoral al binecuvântărilor”, permițând „o lărgire și o îmbogățire a înțelegerii clasice” printr-o reflecție teologică „bazată pe viziunea pastorală a Papei Francisc”. Este o reflecție care „implică o evoluție reală față de ceea ce s-a spus până acum despre binecuvântări”, ajungându-se la înțelegerea posibilității „de a binecuvânta cuplurile în situații iregulare și cuplurile de același sex fără a valida oficial statutul lor sau a schimba în vreun fel învățătura perenă a Bisericii despre căsătorie”.
După primele paragrafe (1-3) care amintesc de pronunțarea anterioară din 2021, care acum este dezvoltată și înlocuită, Declarația prezintă binecuvântarea în Sacramentul Căsătoriei (paragrafele 4-6) declarând ca inadmisibile „riturile și rugăciunile care ar putea crea confuzie între ceea ce constituie Căsătoria” și „ceea ce o contrazice”, evitând orice implicație că „ceva care nu este Căsătorie este recunoscut ca fiind căsătorie”. Se reiterează faptul că, în conformitate cu „doctrina catolică perenă”, numai relațiile sexuale între un bărbat și o femeie în contextul Căsătoriei sunt considerate legitime.
O a doua parte amplă a Declarației (paragrafele 7-30) analizează semnificația diferitelor binecuvântări, ai căror beneficiari sunt oamenii, obiectele de cult și locurile în care se trăiește. Se amintește că, „din punct de vedere strict liturgic”, binecuvântarea cere ca subiectul binecuvântării „să fie conform cu voința lui Dumnezeu, așa cum este exprimată în învățăturile Bisericii”. „Atunci când se invocă o binecuvântare asupra anumitor relații umane” printr-un rit liturgic special, notează Declarația, „este necesar ca subiectul binecuvântării să corespundă cu planurile lui Dumnezeu scrise în creație” (par. 11). Prin urmare, Biserica nu are puterea de a da o binecuvântare liturgică cuplurilor iregulare sau de același sex. De asemenea, este necesar să se evite riscul de a reduce semnificația binecuvântărilor doar la acest punct de vedere, așteptându-se „aceleași condiții morale pentru o simplă binecuvântare cu cele cerute pentru primirea Sacramentelor” (par. 12).
După ce analizează binecuvântările în Scriptură, Declarația oferă o înțelegere teologico-pastorală. Cei care cer o binecuvântare se arată „ca având nevoie de prezența mântuitoare a lui Dumnezeu” în viața lor, exprimând „o cerere de ajutor din partea lui Dumnezeu, o rugăminte de a trăi mai bine” (par. 21). Această cerere trebuie primită și apreciată „în afara cadrului liturgic”, atunci când se găsește „într-un domeniu de mai mare spontaneitate și libertate” (par. 23). Atunci când le privim din perspectiva evlaviei populare, „binecuvântările trebuie să fie evaluate ca acte de devoțiune”. Celor care solicită o binecuvântare „nu trebuie să li se ceară să aibă anterior o perfecțiune morală” ca o condiție prealabilă, notează Declarația.
Explorând această distincție, pe baza răspunsului Papei Francisc la dubia publicată în octombrie anul trecut, care cerea un discernământ cu privire la posibilitatea unor „forme de binecuvântare, solicitate de una sau mai multe persoane, care nu transmit o concepție eronată despre căsătorie” (par. 26), Declarația afirmă că acest tip de binecuvântare „este oferit tuturor fără a cere nimic”, ajutându-i pe oameni să simtă că sunt în continuare binecuvântați în ciuda greșelilor lor și că „Tatăl lor ceresc continuă să le vrea binele și să spere că, în cele din urmă, se vor deschide spre bine” (par. 27).
Există „mai multe ocazii în care oamenii cer în mod spontan o binecuvântare, fie în pelerinaje, fie în sanctuare sau chiar pe stradă, atunci când întâlnesc un preot”, iar aceste binecuvântări „sunt destinate tuturor; nimeni nu trebuie să fie exclus de la ele” (par. 28). Deși nu este potrivit să se stabilească „proceduri sau ritualuri” pentru astfel de cazuri, slujitorul hirotonit poate să se alăture rugăciunii acelor persoane care, „deși se află într-o uniune care nu poate fi comparată în nici un fel cu o căsătorie, doresc să se încredințeze Domnului și milostivirii Sale, să invoce ajutorul Său și să fie călăuzite spre o mai bună înțelegere a planului Său de iubire și de adevăr” (par. 30).
A treia parte a Declarației (paragrafele 31-41) deschide posibilitatea acestor binecuvântări care reprezintă un semn pentru cei care, „recunoscându-se pe ei înșiși ca fiind lipsiți și având nevoie de ajutorul său, nu pretind o legitimare a propriului lor statut, ci cer ca tot ceea ce este adevărat, bun și valabil din punct de vedere uman în viața și relațiile lor să fie îmbogățit, vindecat și înălțat de prezența Duhului Sfânt” (par. 31). Aceste binecuvântări nu trebuie să devină neapărat norma, notează Declarația, ci să fie încredințate „unui discernământ practic în circumstanțe particulare” (par. 37).
Deși cuplul este binecuvântat, dar nu și uniunea, Declarația notează că ceea ce se binecuvântează este relația legitimă dintre cele două persoane: într-o „scurtă rugăciune care precedă această binecuvântare spontană, slujitorul hirotonit poate cere ca indivizii să aibă pace, sănătate, un spirit de răbdare, de dialog și de ajutor reciproc – dar și lumina și puterea lui Dumnezeu pentru a putea împlini pe deplin voința Sa” (par. 38). De asemenea, se clarifică faptul că, pentru a evita „orice formă de confuzie sau scandal”, atunci când un cuplu aflat într-o situație iregulară sau cuplurile de același sex cer o binecuvântare, aceasta „nu trebuie niciodată să fie dată în contextul unor ceremonii de uniune civilă și nici măcar în legătură cu acestea. De asemenea, nu poate fi efectuată nici cu îmbrăcămintea, gesturile sau cuvintele care sunt proprii unei nunți” (par. 39). Acest tip de binecuvântare „își poate găsi în schimb locul în alte contexte, cum ar fi o vizită la un Sanctuar, o întâlnire cu un preot, o rugăciune recitată în grup sau în timpul unui pelerinaj” (par. 40).
În concluzie, capitolul al patrulea (paragrafele 42-45) amintește că „chiar și atunci când relația unei persoane cu Dumnezeu este întunecată de păcat, ea poate oricând să ceară o binecuvântare, întinzând mâna către Dumnezeu”, iar dorința de binecuvântare „poate fi binele posibil în anumite situații” (par. 43).
Sursa: Vatican News, ediția engleză