Vineri, 8 decembrie 2023
† NEPRIHĂNITA ZĂMISLIRE
Sf. Narcisa, fc.
Luca 1,26-38: “În acel timp, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria. Şi, intrând la ea, i-a spus: “Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!” Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: “Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit”. […] Atunci, Maria a spus: “Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!”
Astăzi, Fecioara Maria CEA PLINĂ DE HAR prin răspunsul dat îngerului Gabriel devine prima colaboratoare la opera răscumpărătoare. CEA TOATĂ FRUMOASĂ pentru că păcatul originar nu a atins-o, răspunde afirmativ planului lui Dumnezeu, dovedind o supunere excepţională pentru tot ce i s-a revelat. Să ne întrebăm și noi cum răspundem la mesajul lui Dumnezeu? La planul pe care îl are cu viața noastră? Acceptăm cu ușurință voința/mesajul Lui?
Să cerem harul de la Mama noastră cerească, pururea Fecioară de a ne încrede și încredința cu totul în mâinile lui Dumnezeu.
Doamne, mă încred eu în providența Ta divină încât să îți pot spune, fie mie după cuvântul Tău?
Rugăciune:
Bucură-te, Marie, cea ce ești plină de har,
Domnul este cu tine, binecuvântată
ești tu între femei,
și binecuvântat este rodul trupului tău, Isus!
Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu,
roagă-te pentru noi, păcătoșii,
acum și în ceasul morții noastre.
Amin!
